Prima ţara din Europa care introduce carantină obligatorie pentru variola maimuţei: 21 de zile de izolare

Postat la 23 mai 2022 875 afişări

Prima ţara din Europa care introduce carantină obligatorie pentru variola maimuţei: 21 de zile de izolare

Belgia a devenit prima ţară care a introdus o carantină obligatorie de 21 de zile pentru pacienţii cu variola maimuţei, după ce a raportat patru cazuri de boală în ultima săptămână.

Cazurile de contact cu variola maimuţei nu sunt obligate să se autoizoleze, dar trebuie să rămână vigilente, în special dacă sunt în contact cu persoane vulnerabile.

Variola maimuţelor este o boală din aceeaşi familie cu variola, iar simptomele includ o erupţie cutanată, febră, dureri musculare şi dureri de cap. Variola maimuţelor este mai puţin mortală decât variola, cu o rată de mortalitate de sub 4 la sută, dar experţii sunt îngrijoraţi de răspândirea neobişnuită a bolii dincolo de Africa, unde circulă de obicei.

Institutul belgian de medicină tropicală a declarat că riscul unei epidemii mai mari în ţară este scăzut, potrivit cotidianului belgian Le Soir.

Sâmbătă, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a precizat că au existat 92 de cazuri confirmate în 12 ţări diferite, iar 28 de cazuri suspecte sunt în curs de investigare. Au fost confirmate cazuri de variolă a maimuţelor în Marea Britanie, Portugalia, Suedia, Italia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, SUA, Canada şi Australia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
maimuta,
introducere,
europa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.