Prima reaţie a Jandarmeriei după ce Ludovic Orban a fost agresat la protestul AUR

Autor: Laura Buciu Postat la 10 mai 2023 56 afişări

Jandarmeria Capitalei spune că face demersuri pentru a-i identifica pe cei care l-au agresat pe Ludovic Orban la protestul organizat de AUR în faţa Palatului Parlamentului, adîugând că jandarmii l-au sprijinit pe fostul premier să ajungă într-o zonă sigură.

Prima reaţie a Jandarmeriei după ce Ludovic Orban a fost agresat la protestul AUR

„În rândul manifestanţilor şi-a făcut apariţia domnul Orban Ludovic, care a fost agresat verbal şi huiduit de ceilalţi participanţi la adunarea publică”, transmite Jandarmeria Capitalei.

Totodată, Jandarmeria face toate demersurile pentru a identifica persoanele care au încălcat legislaţia în această situaţie şi pentru a dispune măsuri legale împotriva lor.

„Menţionăm faptul că s-a permis accesul domnului Orban Ludovic în Curtea Palatului Parlamentului şi, sub protecţia jandarmilor, a fost condus într-o zona de siguranţă, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curţii, printr-o altă intrare”, potrivit Jandarmeriei.

De asemenea, spun jandarmii, o persoană din rândul manifestanţilor a agresat verbal un alt parlamentar. Acest protestatar a fost identificat de jandarmi, urmând să fie întocmite demersurile necesare sesizării organelor de urmărire penală.

Totodată, Jandarmeria Capitalei adaugă că va pune la dispoziţie imaginile necesare pentru probarea faptelor.

Fostul premier Ludovic Orban acuză faptul că miercuri a fost lovit cu un băţ de steag, scuipat şi înjurat la protestul AUR de la Palatul Parlamentului, adăugând că va cere Jandarmeriei imaginile care demonstrează că a fost agresat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
orban,
agresat,
jandarmi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.