Presiunea insolvenţelor se mută spre companiile mari. CITR: Numărul firmelor cu active de peste 4 mil. euro intrate în procedură a crescut de peste două ori în primele nouă luni din 2026

Autor: Cristina Bellu Postat la 08 octombrie 2026 15 afişări

Presiunea insolvenţelor se mută spre companiile mari. CITR: Numărul firmelor cu active de peste 4 mil. euro intrate în procedură a crescut de peste două ori în primele nouă luni din 2026

Peste 5.250 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2026, cu 11,7% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, însă cea mai puternică deteriorare se vede în rândul firmelor mari, potrivit unei analize CITR realizate pe baza estimărilor ONRC.

Astfel, numărul companiilor cu active de peste 4 mil. euro intrate în procedură a crescut de la 17 la 41, respectiv de 2,4 ori, iar în cazul firmelor cu active de peste 1 mil. euro avansul a fost de 65%, de la 86 la 142 de cazuri. CITR subliniază că  nivelul total al insolvenţelor din primele nouă luni este cel mai ridicat din 2018 încoace.

„Totalul insolvenţelor creşte moderat, dar numărul companiilor cu active de peste 4 milioane de euro intrate în procedură este mai mult decât dublu, iar aici se schimbă natura riscului. O companie mare este, de fapt, finanţată de furnizorii ei, iar când aceasta se opreşte din plată, dificultăţile se transmit în lanţ.”, spune Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

El arată că presiunea este deja vizibilă în date, prin marje în scădere, îndatorare mai mare şi restanţe către furnizori concentrate în firmele subcapitalizate.

Agricultura şi construcţiile concentrează cea mai mare parte a creşterii insolvenţelor din acest an.

Din cele aproape 230 de cazuri suplimentare faţă de perioada similară din 2025, peste 190 provin din aceste două sectoare: 94 din agricultură şi 97 din construcţii. În schimb, comerţul şi industria prelucrătoare au înregistrat scăderi uşoare ale numărului de proceduri, de aproximativ 5%, respectiv 6%.

În agricultură, numărul insolvenţelor a crescut cu 52,5%, cu peste 90 de proceduri în plus faţă de primele nouă luni din 2025. CITR arată că agricultura a devenit al doilea cel mai puţin profitabil sector al economiei, în timp ce rata creditelor neperformante a urcat de la 2,7% în octombrie 2024 la 9,8% în martie 2026.

Construcţiile au înregistrat, la rândul lor, o creştere de peste 10% a insolvenţelor, depăşind pragul de 1.000 de companii intrate în procedură în primele trei trimestre.

Din punct de vedere regional, Nord-Estul a avut cea mai rapidă creştere, de 21,8%. Vasluiul şi-a dublat numărul insolvenţelor, în timp ce Bacăul a înregistrat un avans de 48,5%, iar Suceava de 42,1%. Creşteri ridicate au fost raportate şi în Bistriţa-Năsăud, cu 77,6%, Vrancea, cu 69%, Arad, cu 41,2%, Braşov, cu 37,8%, şi Hunedoara, cu 30,8%.

La polul opus, Nord-Vestul este singura regiune în care numărul insolvenţelor a scăzut, cu 5,7%, pe fondul reducerilor din Cluj, Bihor şi Sălaj. Bucureştiul rămâne însă principalul centru al insolvenţelor, cu peste 860 de cazuri, reprezentând 18% din total, în creştere cu 4,1% faţă de anul trecut.


 

 

Urmărește Business Magazin

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.