PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR. Oprea susţine că UNPR are peste 500.000 de membri

Autor: Departamentul Politic Postat la 02 august 2015 74 afişări

PPDD a fuzionat prin absorbţie cu UNPR, în urma unei reuniuni comune a Conferinţei naţionale a UNPR şi a Congresului PPDD, se precizează într-un comunicat al UNPR, remis duminică agenţiei MEDIAFAX.

"Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi aveam 358.000 de membri de partid înscrişi la Tribunal, cel mai mare partid din România - PSD avea vreo 500.000, iar celelalte, vreo 100.000 de membri înscrişi. În ultimele 2 luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR", a spus preşedintele UNPR Gabriel Oprea, citat în comunicat.

Oprea a susţinut că UNPR "trebuie să rămână la guvernare" şi să se consolideze "ca al treilea partid din România".

"Cine doreşte stabilitate, securitate şi seriozitate să vină la UNPR, aşa putem să strângem un milion de membri de partid. Ştiu că este greu, dar o să reuşim", a afirmat preşedintele UNPR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PARTIDE,
FUZIUNE,
/actualitate/ppdd-a-fuzionat-prin-absorbtie-cu-unpr-oprea-sustine-ca-unpr-are-peste-500-000-de-membri-14660883
14660883
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.