Platformele STUP şi BT MIC de la Banca Transilvania vor participa la un studiu realizat de agentia de marketing Klain despre modul în care antreprenorii utilizează mediul online şi strategiile digitale pentru a îşi promova afacerile

Autor: Roxana Rosu Postat la 16 noiembrie 2023 17 afişări

Platformele STUP şi BT MIC de la Banca Transilvania vor participa la un studiu realizat de agentia de marketing Klain despre modul în care antreprenorii utilizează mediul online şi strategiile digitale pentru a îşi promova afacerile

Platformele STUP şi BT MIC de la Banca Transilvania vor participa la studiul  „Importanţa mediului online pentru dezvoltarea companiilor din România”, realizat de agentia de marketing Klain, alături de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), Centrul de Cercetare în Comunicare şi Inovare Socială (CoRe) şi susţinut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Studiul este estimat a fi finalizat la începutul anului 2024.

Scopul  studiului este obţinerea perspectivelor de dezvoltare şi a informaţiilor concrete despre modul în care antreprenorii utilizează mediul online şi strategiile digitale pentru a îşi promova afacerile şi a îşi îmbunătăţi performanţele. De asemenea, el urmăreşte identificarea provocărilor cu care se confruntă comerţul online, în contextul unei creşteri a valorii sale de doar 1,5% în 2022. Rezultatele sale vor oferi informaţii detaliate despre schimbările care au influenţat prezenţa în mediul online a întreprinderilor.

„Alăturarea STUP şi BT MIC la studiul iniţiat de noi reprezintă un pas important în obţinerea de răspunsuri relevante şi targetate pentru segmentul pe care îl vizăm. Astfel, împreună cu toţi partenerii care contribuie la realizarea sa, vom putea aduce o serie de informaţii care să ajute mediul de business din România”, a declarat Valentin Bolboacă, managerul agenţiei KLAIN.

Antreprenorii pot contribui la realizarea studiului completând chestionarul asociat acestuia.

Compania KLAIN este o agenţie de digital marketing ce oferă servicii complete de comunicare şi promovare online din anul 2007.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
studiu,
online,
mediu,
agentie,
berd

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.