Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru

Autor: Cosmin Pirv Postat la 06 septembrie 2023 16 afişări

Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru

Patronii staţiei GPL din Crevedia au fost reţinuţi marţi seara de procurori. Aceştia sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. 

„În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal)”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform acestuia, în cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi faţă de o persoană juridică, societate comercială cu sediul social în municipiul Caracal, sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Din cercetările efectuate până în prezent reiese că, în perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, „în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (...), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa”.

Conform procurorilor, acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18.40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă.

Procurorii susţin că în acest caz s-au efectuat patru percheziţii (la sediile a două persoane juridice şi domiciliile a două persoane fizice), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.