Patriarhia: Nu am fost consultaţi privind propunerea de oficiere a cununiilor civile în biserici

Autor: Elvira Gheorghita Postat la 24 martie 2015 84 afişări

Patriarhia Română transmite, marţi, într-un comunicat, că nu a primit nicio solicitare pentru exprimarea unui punct de vedere oficial privind iniţiativa legislativă a unor deputaţi UDMR prin care se propune oficierea cununiilor civile în biserici.

"Iniţiatorii acestui proiect legislativ referitor la oficierea cununiilor civile în locaşurile de cult nu s-au consultat oficial niciodată cu Biserica Ortodoxă Română, aşa cum în mod eronat se precizează în presă. Până în acest moment, la Patriarhia Română nu a fost depusă nici o solicitare pentru exprimarea unui punct de vedere oficial al Sfântului Sinod referitor la această iniţiativă legislativă", se arată în comunicatul Patriarhiei.

În plus, consideră conducerea BOR, având în vedere că acest proiect de lege vizează toate cultele religioase din România, "această problemă trebuie discutată în vederea formulării unui punct de vedere comun de către Consiliul Consultativ al Cultelor".

Proiectul de lege la care se face referire propune modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă în sensul introducerii posibilităţii oficierii căsătoriei civile şi religioase într-un lăcaş de cult, urmând ca atribuţiile ofiţerului de stare civilă să fie preluate de personalul clerical.

Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii UDMR Szabó Ödön, Antal István, Erdei Dolóczki István, Moldovan Iosif, Seres Dénes şi un deputat de la minorităţi, Merka Adrian-Miroslav.

În nota de fundamentare, se arată că în 16 state membre UE căsătoria religioasă are "efecte civile legale", căsătoria civilă fiind opţională. Odată adoptată această lege, mai spun iniţiatorii proiectului, românii vor putea opta pentru o procedură simnplă, având posibilitatea celebrării căsătoriei civile şi religioase într-un singur loc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PATRIARHIE,
CUNUNII,
/actualitate/patriarhia-nu-am-fost-consultati-privind-propunerea-de-oficiere-a-cununiilor-civile-in-biserici-14047335
14047335
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.