Preşedintele Nicuşor Dan caută un chelner care să conducă guvernul. Nu caută un prim-ministru, pentru că nu are nevoie de un prim-ministru. El are nevoie de un chelner. Un prim-ministru, mai ales în situaţia tulbure în care suntem va intra, inevitabil, în coliziune cu ceilalţi membri ai guvernului şi, mai ales într-o coaliţie largă, cu celelalte partide din acel anturaj. Aşa e guvernarea într-o democraţie, nu avem a acuza ceva, de când e lumea a fost aşa. Unde nu-i democraţie, e bun şi un Lukaşenko, dar nu ne interesează, bănuiesc.

Iar preşedintele nostru caută un chelner. Un chelner i-ar mulţumi pe toţi pentru că un chelner îi serveşte pe toţi clienţii săi la fel. Ce-i comanzi, aia-ţi aduce. Or, viitorul premier nu prea poate aduce ce-i vor cere ceilalţi.

Grindeanu de la PSD a dărâmat guvernul Bolojan doar pentru că aşa au vrut muşchii lui, fără să se gândească că ar trebui să fie următorul miel dus la junghere. El nu vrea să fie chelner, el vrea să fie vătaf, deşi, la cât rău a făcut, ar trebui să-i fie scaunul de prim-ministru băgat pe gât. Grindeanu vrea să fie vătaf ca să-şi altoiască slugile, nu să le scarpine între coarne.

Dar aşa se întâmplă în vremuri de criză. Guvernul care ia măsuri de tăiere cu toporul a cheltuielilor -  şi de la elevi şi de la profesori şi de la pensionari şi de unde vede cu ochii – cum a făcut guvernul Bolojan, va fi văzut prost de toţi oamenii aceştia.

Şi va plăti. Guvernul Bolojan şi Bolojan însăşi au plătit, era aproape inevitabil. Dar austeritatea pe care a impus-o – austeritate, că reformă nu poate fi numit actul de a ara ţara cum au făcut romanii cu Cartagina – se vede acum în cifre: deficitul s-a restrâns cu 60% la patru luni din an, an/an. Încă un efort şi bugetul ar putea intra pe excedent primar deşi, cu o economie care se îndreaptă spre recesiune, este greu de presupus asta. Dar austeritatea trebuie continuată, din nefericire. Grindeanu s-a prins, într-un târziu. În loc să-l lase pe Bolojan să-şi frângă gâtul, dacă tot l-a iubit atât de mult, i-a făcut un bine. L-a dat afară. Acum ar fi trebui să se pună singur la jug. Dar nu vrea, el vrea să domnească. Doar că postul ăsta de domnitor a fost eliminat din schema de personal de la Victoria şi, până la alegerile viitoare, din 2028, nici chip să fie reintrodus. Mai este liber doar postul de sac de box. Grindeanu nu vrea să-şi murdărească mâinile de domnişoară şi caută, cu ajutorul multcinstitei mutre prezidenţiale, un fraier căruia să-i atârne de gât plăcuţa: “Scuipaţi aici!” Se pare că a găsit unul, un anume, Eugen Tomac, pupilul lui Traian Băsescu, şef al unui partid de 1%, Mişcarea Populară, partid inventat tot de Băsescu. Tomac a ajuns în Parlamentul European pe lista USR. Păi şi ce să facă Tomac în guvern, în afară de a turna în pahare? El sau altul, asemenea lui. Că de menţinerea bugetului pe o traiectorie de disciplină nu va fi în stare, când o vor începe hienele să-l muşte de fund. “Toarnă măi Tomace, toarnă nu vezi că-i paharul gol? Şi dă tonul la guvernare!” Exact ca la carte, chelner, nu prim-ministru.

De aia, de săptămâni întregi, preacinstita faţă prezidenţială caută o maimuţă pe gustul lui Grindeanu în care poporul să poată arunca cu coji de banane fără să simtă vreo mustrare a cugetului.

Tomac, şeful unui partid neparlamentar, inventat de Traian Băsescu. Ultima dată a obţinut un loc de europarlamentar pe listele USR (pare era într-o alianţă cu PMP)

Şi nu-l găseşte pentru că nimeni nu vrea.

Precedentul juridic este Decizia CCR nr. 85/2020, pronunţată după ce Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban premier, la scurt timp după ce Guvernul Orban fusese demis în Parlament prin moţiune de cenzură.

Curtea Constituţională a stabilit atunci că desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru trebuie să urmărească formarea unei majorităţi parlamentare, nu ignorarea efectelor moţiunii de cenzură. În motivare, CCR a arătat că desemnarea aceleiaşi persoane demisă de Parlament poate „anihila rolul constituţional al Parlamentului” şi poate încălca principiul cooperării loiale între instituţiile statului.