Opinie Deloitte: Indicator de avertizare în inspecţia fiscală – verificările derulate de ANAF la persoanele fizice, în urcare pe un drum cu înclinare de 70%

Postat la 06 februarie 2024 71 afişări

Opinie Deloitte: Indicator de avertizare în inspecţia fiscală – verificările derulate de ANAF la persoanele fizice, în urcare pe un drum cu înclinare de 70%

Controalele derulate de autorităţile fiscale la persoane fizice au luat amploare în ultimii cinci ani, pe fondul diversificării surselor de venit ale acestora şi al constatării unor situaţii în care veniturile astfel obţinute au fost incomplet declarate.

Prin urmare, în cadrul programului de stimulare a conformării voluntare a contribuabililor, autorităţile fiscale centrale au desfăşurat importante acţiuni de verificare, care fie au ţintit domenii cu risc ridicat de nedeclarare a veniturilor obţinute, cum ar fi tranzacţionarea criptomonedelor, activităţile de înfrumuseţare, promovarea în online a anumitor produse etc., fie au vizat persoane în cazul cărora au fost identificate discrepanţe între veniturile declarate şi cele estimate de ANAF (diferenţe mai mari de 50.000 de lei într-un an).

În acelaşi timp, legislaţia a tot fost adaptată la tendinţele identificate în practică, astfel încât să fie creat un cadru suficient de larg pentru desfăşurarea activităţilor de control asupra persoanelor fizice. Aşadar, în prezent, contribuabilii din această categorie pot fi supuşi fie unei „verificări a situaţiei fiscale personale” – echivalentul inspecţiei fiscale pentru societăţile comerciale, cu toate implicaţiile pe care aceasta le presupune (verificare care este exclusiv de competenţa ANAF, are o perioadă lungă de desfăşurare, cuprinde o analiză aprofundată a situaţiei, se încheie prin emiterea unei decizii de impunere etc.), fie unei „verificări documentare” (care poate intra şi în competenţa Direcţiei Generale Antifraudă, se desfăşoară mai rapid, iar decizia de impunere se emite sub rezerva verificării ulterioare).

Evoluţia acestor controale este clar evidenţiată de datele cuprinse în rapoartele ANAF. Astfel, dacă pe întreg anul 2022 au fost finalizate 284 de acţiuni de control la persoane fizice, în urma cărora au fost emise 141 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 47,6 milioane de lei, în 2023 se constată o creştere semnificativă a verificărilor pentru această categorie de contribuabili. Doar în primele trei trimestre ale anului trecut, ANAF a finalizat 512 acţiuni de control (reprezentând o creştere de peste 80% faţă de tot anul 2022), soldate cu 127 de decizii de impunere, cu o valoare totală de 53,5 milioane de lei.

Schimbări drastice adoptate în 2023

Şi cel mai probabil cifrele vor fi mult mai mari începând din acest an, cel puţin în privinţa sumelor cuprinse în deciziile de impunere, având în vedere noile reglementări de impact în această zonă adoptate în 2023. Este vorba, pe de o parte, de apariţia unor norme specifice (prin ordin al preşedintelui ANAF) pentru persoanele „cu averi mari”, de peste 25 de milioane de euro, şi, pe de altă parte, de creşterea cotei de impozitare a veniturilor a căror sursă nu a fost identificată, de la 16% la 70%, prevăzută în Legea nr. 296/2023. Cu alte cuvinte, controalele desfăşurate asupra persoanelor fizice ar trebui să aducă de cel puţin patru ori mai mulţi bani la bugetul de stat în perioada următoare, prin simpla majorare a cotei de impunere, fără a lua în considerare dobânzile şi penalităţile aferente.

În aceste condiţii, persoanele fizice vizate de controale ANAF trebuie să se informeze de când se aplică impozitarea cu 70% a veniturilor din surse neidentificate, care este baza de impunere şi ce probleme poate să genereze, cum trebuie să abordeze sau să se pregătească pentru o astfel de verificare şi care sunt potenţialele remedii.

Practica de până acum ne arată că un astfel de control solicită enorm de mult timp din partea contribuabililor nu doar pentru o colectare a documentelor ce trebuie puse la dispoziţie (spre exemplu, extrase de cont bancare pentru conturi care au fost între timp închise, retragere de duplicate din birourile notarilor publici acolo unde nu se mai găsesc originalele, solicitare de adeverinţe în original de la plătitori de venituri din afara României etc.), dar şi pentru organizarea lor de maniera cerută de legislaţie, cu explicaţii suficient de detaliate, dar, totuşi, prezentate sintetic, astfel încât ele să poată fi uşor înţelese de către autorităţi.

Suplimentar, am observat ca fiind extrem de importante înţelegerea corectă a tipului de informaţie solicitată în cadrul verificării, a termenelor disponibile pentru livrarea lor către autorităţi precum şi găsirea unui echilibru între formalismul impus de lege pentru solicitarea/transmiterea informaţiilor şi documentelor şi crearea unui canal rapid de comunicare cu autorităţile pentru clarificarea anumitor aspecte.

Şi, nu în ultimul rând, am sesizat că uneori controlul, prin natura investigativă pe care o are, tinde să se extindă informal şi asupra altor perioade decât cea verificată, fie pentru că persoanelor fizice le sunt solicitate documente care preced cu mult perioada supusă controlului, fie pentru că persoanele fizice însele oferă informaţii şi documente care vizează o perioadă ulterioară celei supuse controlului pentru a documenta unele răspunsuri la notele explicative solicitate. În orice caz, o bună cunoaştere atât a textelor de lege, dar şi a practicii instanţelor pe subiectul verificării situaţiei fiscale personale este esenţială, dar nu suficientă.

Rămâne ca fiecare dintre cei vizaţi, chiar dacă nu consideră că există motive pentru a se afla pe lista persoanelor fizice cu risc de neconformare, să se obişnuiască cu gândul ca s-ar putea să fie la un moment dat supus unei verificări fiscale şi să se pregătească pentru ceea ce va însemna o dificilă urcare pe un drum cu înclinare foarte abruptă. 

Material de opinie de Raluca Bontaş, Partener, Servicii Fiscale, Deloitte România, şi Alex Slujitoru, Partener, Reff & Asociaţii Î Deloitte Legal

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
persoane fizice,
anaf,
verificari,
deloitte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.