Om de afaceri hunedorean, reţinut în dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Hunedoara

Autor: Adina Oşan, Dan Lungu Postat la 04 decembrie 2014 46 afişări  

Un om de afaceri hunedorean a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri seară, în urma audierilor de la DNA Alba, în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, este suspectat de fapte de corupţie, au declarat pentru corespondentul MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit unor surse judiciare, omul de afaceri hunedorean Vasile Axinte a fost reţinut, miercuri seară, la finalul audierilor făcute de DNA Alba în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost şi el reţinut, fiind suspectat de fapte de corupţie.

Conform surselor citate, în acest dosar au fost audiate alte două persoane, respectiv Victor Arion, director general al SC Apa Prod SA Deva, şi reprezentanta unei firme de publicitate, însă pentru acestea procurorii DNA nu au dispus reţinerea, urmând a fi cercetate în libertate.

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, şi vicepreşedintele Tiberiu Balint au fost reţinuţi, miercuri seară, de DNA Alba, după ce au fost audiaţi în dosarul în care Moloţ este suspectat de fapte de corupţie după ce au fost făcute percheziţii şi au fost ridicate documente.

În acelaşi dosar au fost arestaţi şi ginerele lui Moloţ, Venter Roberto Patrik, dar şi omul de afaceri Pup Emanoil Milică, acesta din urmă fiind, în prezent, şi viceprimar al comunei Vorţa, din judeţul Hunedoara.

Toate cele cinci persoane reţinute miercuri au fost duse în arestul Poliţiei Judeţene Alba, au precizat sursele citate.

Mircea Moloţ (PNL) a fost audiat, miercuri, aproximativ şase ore, la DNA Alba, unde a fost citat să se prezinte în dosarul de corupţie în care, în 7 noiembrie, au fost făcute percheziţii la Consiliul Judeţean Hunedoara, la locuinţa sa din Deva, precum şi la sediile a şapte firme, tot din Deva.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Mircea Moloţ ar fi fost chemat la DNA pentru că ar fi în atenţia anchetatorilor pentru noi fapte, iniţial el fiind suspectat de trafic de influenţă, într-un dosar în care în 3 februarie 2014 a fost începută urmărirea penală in rem.

După ce preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a ajuns la DNA Alba, la sediul instituţiei au ajuns alte trei persoane, audiate în acelaşi caz, şi anume vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Ioan Balint, ginerele lui Mircea Moloţ, Roberto Patrik Venter, şi omul de afaceri Pup Emanoil Milică.

Potrivit unor documente obţinute de MEDIAFAX, anchetatorii au găsit la percheziţiile făcute în biroul lui Moloţ de la CJ Hunedoara un document clasificat ca secret de stat, nivel "secret". Astfel, procurorii au extins urmărirea penală şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

De asemenea, anchetatorii au date că, în perioada 2010-2014, Mircea Moloţ a participat la luarea deciziilor privind aprobarea capitolului bugetar al CJ Hunedoara privind reclama şi publicitatea, a dispus plăţi privind aceste servicii şi a semnat contracte de servicii de publicitate prin care firma administrată de fiica sa, Alexandra Moloţ, ar fi obţinut peste 990.000 de lei.

În documentele anchetatorilor se mai arată că administratorul SC Fabimar Prestcom l-ar fi ajutat pe Mircea Moloţ să ascundă conflictul de interese în care se afla prin prestarea de servicii de publicitate în favoarea CJ Hunedoara de către SC Capital News Media SRL şi SC Alexandra Tour SRL, ambele administrate de fiica lui Moloţ. Potrivit procurorilor, SC Fabimar Prestcom era doar un intermediar al celor două firme.

Procurorii DNA Alba, în baza probelor şi a documentelor de la dosar, au stabilit că poate fi pusă în mişcare acţiunea penală în cazul lui Mircea Moloţ, pentru trafic de influenţă, luare de mită, instigare la spălare de bani, conflict de interese, deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şi fapta persoane care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Vicepreşedintele CJ Hunedoara Tiberiu Ioan Balint este suspectat de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani, iar Victor Arion, director general al SC Apa Prod SA Deva la data faptelor, de abuz în serviciu.

Vasile Axinte, administrator şi acţionar al SC Viva Construct SRL, este acuzat de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la spălare de bani, iar Mariana Frăţilescu, administrator al SC Fabimar Prestcom SRL, de complicitate la conflict de interese.

Potrivit documentelor anchetatorilor, la sfârşitul anului 2011, Victor Arion, director general al SC Apa Prod SA Deva, societate al cărui acţionar majoritar este Consiliul Judeţean Hunedoara (76,72%), alături de consiliile locale din judeţ, la solicitarea lui Ioan Mircea Moloţ, a avantajat SC Viva Construct SRL Deva în cadrul procedurii de atribuire a contractului "Măsuri temporare pentru tratarea apei uzate în Deva şi Hunedoara prin aerarea artificială a apei uzate deversate în râurile Mureş şi Cerna prin canalele deversate de la staţiile de epurare a apei uzate" şi a permis începerea lucrărilor înaintea finalizării procedurii de achiziţie.

Anunţul pentru licitaţia de atribuire a lucrărilor aferente contractului a fost publicat de SC Apa Prod SA pe SEAP în 16 septembrie 2011, iar în 21 noiembrie 2011, SC Viva Construct a început lucrările de execuţie, deşi atunci nu era atribuit contractul. Societatea a încasat pentru acest contract, până la sfârşitul anului 2011, suma de 1.481.669 de euro, se arată în documentele citate.

În schimbul sprijinului primit de la preşedintele CJ Hunedoara, Vasile Axinte, administrator şi acţionar al SC Viva Construct SRL, a cedat execuţia unei părţi din lucrările din acest contract, fără a exista un contract de subantrepriză, către SC Vivanty Industries SRL Şoimuş, societate controlată direct, în calitate de asociat şi administrator, de către ginerele lui Mircea Ioan Moloţ, Venter Roberto Patrik, potrivit sursei citate.

Ulterior, în perioada iunie 2012-martie 2013, Mircea Ioan Moloţ i-ar fi solicitat lui Victor Arion să avantajeze şi SC Euro Cons Expert SRL, societate controlată tot de Vasile Axinte, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr. 2 "Reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara - construcţia platformelor de depozitare a nămolului provenit de la Staţiile de epurare din aglomerările Deva şi Hunedoara", din contractul de lucrări aferent proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara", contract finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

Victor Arion ar fi participat direct la conceperea ofertei depuse pentru acest contract de către SC Euro Cons Expert SRL, în condiţiile în care activitatea membrilor Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) cu finanţare europeană era avizată de acesta, iar datele privind organizarea procedurii de achiziţie îi erau disponibile în calitate de director general al SC Apa Prod SA, beneficiarul procedurii de achiziţie, se mai arată în documentele citate.

În martie 2013, contractul de lucrări a fost atribuit SC Euro Cons Expert SRL, valoarea acestuia fiind de 3.756.744 de lei.

În schimbul sprijinului primit de la Mircea Ioan Moloţ pentru încheierea acestui contract, SC Viva Construct SRL a asfaltat strada din satul Mărtineşti, unde preşedintele CJ Hunedoara deţine un imobil, în condiţiile în care firma nu avea proiect tehnic sau autorizaţii de construire, iar contravaloarea lucrărilor fusese stabilită în sarcina executantului, conform aceloraşi documente.

Mircea Ioan Moloţ este preşedintele PNL Hunedoara şi vicepreşedintele Biroului Politic Naţional al PNL. El este preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara din 2004, fiind la al treilea mandat consecutiv. Anterior, între 2000 şi 2004, Mircea Moloţ a fost viceprimar al Devei.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
CORUPŢIE,
REŢINERI,
CJ HUNEDOARA
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/om-de-afaceri-hunedorean-retinut-in-dosarul-de-coruptie-al-presedintelui-cj-hunedoara-13700040
13700040
comments powered by Disqus
Sky is the limit - Birouri cu vedere spre miliarde de euro Sky is the limit -  Birouri cu vedere spre miliarde de euro

Două milioane de metri pătraţi. Douăzeci de Arene Naţionale puse una lângă alta sau 14 parcuri Cişmigiu aşezate alături. Atât au adunat împreună, în ultimii ani, cei mai mari 50 de proprietari de birouri din Bucureşti.

vezi continuarea
ZF.ro
Este OFICIAL: Olguţa Vasilescu tocmai a făcut anunţul pe care îl aşteptau MII de români. ”De acum, va primi 500 de euro pe LUNĂ de la Guvern oricine va... Este OFICIAL: Olguţa Vasilescu tocmai a făcut anunţul pe care îl aşteptau MII de români. ”De acum, va primi 500 de euro pe LUNĂ de la Guvern oricine va...
ONE.ro
Motivul pentru care Mădălin Ionescu a demisionat. Afecţiunea care l-a făcut să renunţe la un salariu de 15.000 de euro Motivul pentru care Mădălin Ionescu a demisionat. Afecţiunea care l-a făcut să renunţe la un salariu de 15.000 de euro
Gabriela Cristea, despre câştigurile din televiziune: "Mai bine de un milion de euro"
Cum arată casa de 300.000 de euro a lui Buhnici. Este cea mai "inteligentă" din România FOTO
Descopera.ro
Descoperire INCREDIBILĂ despre persoanele religioase şi PUPĂTORII de moaşte, în cea mai amplă cercetare efectuată vreodată. ''Nu am fi crezut una ca asta'' Descoperire INCREDIBILĂ despre persoanele religioase şi PUPĂTORII de moaşte, în cea mai amplă cercetare efectuată vreodată. ''Nu am fi crezut una ca asta''
Un BOIER prea îndrăzneţ l-a ascuns în podul casei pe fugarul Ion C. Brătianu. Ce a păţit după Ana, nevasta lui extrem de frumoasă, a intrat în ISTORIE - VIDEO
Un MISTER vechi de 40 de ani a fost rezolvat. Atunci când primul om a păşit pe LUNĂ a produs modificări teribile pe suprafaţa ei
Go4it.ro
Cel mai SPECTACULOS smartphone de până acum tocmai a fost prezentat. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţă, deoarece acest model „extraterestru” schimbă regulile. Galaxy S9, Huawei P20 şi iPhone X par deja demodate Cel mai SPECTACULOS smartphone de până acum tocmai a fost prezentat. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţă, deoarece acest model „extraterestru” schimbă regulile. Galaxy S9, Huawei P20 şi iPhone X par deja demodate
Ce se va întâmpla cu eMAG, în condiţiile în care gigantul AMAZON se află la graniţa micului său „imperiu” din regiune şi angajează masiv în România, iar coloşii chinezi privesc lacomi spre Occident. Acţionarul Iulian Stanciu a spus ce are de gând să facă
Nokia X6, telefonul cu „breton” de la HMD Global, va fi lansat şi în afara Chinei
Csid.ro
Toxiinfecţia alimentară şi indigestia. Cum stăm departe de aceste afecţiuni în vacanţă Toxiinfecţia alimentară şi indigestia. Cum stăm departe de aceste afecţiuni în vacanţă
Alina Puşcaş: Adopt des dieta cu multe legume şi salată verde
Monica Bârlădeanu: Recomand acest pas tuturor celor care nu reuşesc să ajungă la forma fizică pe care şi-o doresc

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.