O nouă companie aeriană românească se lansează anul acesta. Cine sunt membrii fondatori şi unde vor zbura avioanele acesteia

Autor: Ioana Matei Postat la 18 ianuarie 2022 34965 afişări

O nouă companie aeriană românească se lansează anul acesta. Cine sunt membrii fondatori şi unde vor zbura avioanele acesteia

AirConnect, o companie înfiinţată anul trecut la iniţiativa a cinci investitori români, îşi va începe operaţiunile de zbor în luna mai a acestui an. Compania va oferi zboruri interne către oraşe nedeservite din România, dar va opera şi în regim charter către destinaţii precum Grecia, Turcia, Bulgaria şi Muntenegru, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei. 

„Cred că raţiunea proiectului are de-a face cu însăşi situaţia din România. Este greu de crezut, dar azi, de la Oradea la Constanţa se fac peste 12 ore cu mijloacele de transport terestru, iar această rută nu este decât un exemplu. În contextul actual, bineînţeles respectând cerinţele legale în vigoare, se pot opera zboruri comerciale şi pasagerii pot călători fără probleme. Credem că situaţii similare cu vara anului 2020 nu vom mai întâlni prea curând şi asta ne facem să privim cu încredere spre viitor”, a spus Tudor Constantinescu, directorul general al AirConnect, într-un interviu Business MAGAZIN. 

AirConnect a fost înfiinţată de el şi de alţi patru investitori privaţi, cu experienţă în domenii relevante: de la profesionişti ai companiilor aeriene, handling la sol, tour operatori şi mentenanţă. Organizaţia este condusă de Dorin Ivaşcu în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administrare, iar din consiliul de conducere fac parte Alexandru Mărginean, proprietar şi managing partner al tour operatorului  Karpaten; Florin Necula, proprietar şi managing partner al Ras Technic; Cosmin Pop, proprietar şi asociat director al unui holding imobiliar; Tudor Constantinescu (potrivit informaţiilor sale de pe reţeaua profesională LinkedIn, el a lucrat anterior ca director comercial pentru Blue Air şi Animawings).Toţi cei cinci membri sunt şi acţionarii fondatori ai companiei. 

Potrivit informaţiilor furnizate de companie, societatea are un capital de 1 milion de euro, iar investiţia totală în primul an se ridică la peste 4 milioane de euro, reprezentând în principal costurile cu achiziţia şi operarea avionelor, investiţii în sisteme IT şi gestiune, trainingul iniţial al personalului navigant, marketing şi promovare etc. AirConnect va avea o flotă uniformă de ATR 72 – 600, despre care Constantinescu spune că este un „avion perfect potrivit pentru a acoperi destinaţii interne şi internaţionale la distanţe mici”. În primul an de operare compania va avea 2 ATR, urmând să crească la cinci avioane în anul următor. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
opera,
companie aeriana,
membri,
lansare,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.