Nuntă la Casa Albă pentru nepoata lui Biden, Naomi

Autor: Dorin Oancea Postat la 19 noiembrie 2022 70 afişări

Nuntă la Casa Albă pentru nepoata lui Biden, Naomi

Naomi Biden, nepoata preşedintelui american Joe Biden şi a primei doamne Jill Biden, se căsătoreşte sâmbătă, în ceea ce va fi a 19-a oară în istorie când Casa Albă va fi folosită pentru o nuntă, scrie Reuters.

Mireasa, în vârstă de 28 de ani, este o avocată care locuieşte la Casa Albă împreună cu mirele, Peter Neal, în vârstă de 25 de ani, proaspăt absolvent al facultăţii de drept, originar din Jackson Hole, Wyoming, şi care lucrează în prezent la Centrul de Drept pentru Securitate Naţională al Universităţii Georgetown. Ei s-au cunoscut în 2018.

Ceremonia a fost programată pentru ora locală 11.00 pe peluza sudică a Casei Albe, într-o zi răcoroasă de jumătatea lunii noiembrie. Ceremonia este urmată de un prânz pentru membrii familiei şi pentru nuntaşi în interiorul Casei Albe, şi se va încheia cu o recepţie, seara, cu desert şi dans.

Aceasta este prima parte a unui weekend festiv pentru Biden, care îşi va sărbători duminică cea de-a 80-a aniversare, înconjurat de familie.

De când fostul preşedinte John Adams s-a mutat în proaspăt construita Casă Albă, în 1800, cele 18 nunţi care au avut loc acolo au avut ca protagoniste, de obicei, membrii familiei preşedintelui şi a primei doamne.

Potrivit Asociaţiei istorice a Casei Albe, tradiţia a început în 1812, când Lucy Payne Washington, sora primei doamne Dolley Madison, s-a căsătorit cu judecătorul asociat al Curţii Supreme Thomas Todd.

Grover Cleveland a fost singurul preşedinte care s-a căsătorit la Casa Albă.

Naomi Biden este fiica fiului preşedintelui, Hunter Biden, şi a primei sale soţii, Kathleen Buhle.

Directorul de comunicare al lui Jill Biden, Elizabeth Alexander, a declarat că familia Biden va plăti pentru activităţile legate de nuntă care au loc la Casa Albă, "în concordanţă cu alte evenimente private găzduite de prima familie şi urmând tradiţiile festivităţilor anterioare de nuntă de la Casa Albă".

Presa nu are acces la nuntă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
casa albă,
nuntă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.