Nicuşor Dan, despre discuţiile cu liderii UE: Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi

Autor: Iris Dutescu Postat la 04 iunie 2025 18 afişări

„Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi”, declară, miercuri, preşedintele României, Nicuşor Dan, legat de angajamentul României de a reduce deficitul în cadrul Uniunii Europene.

Nicuşor Dan, despre discuţiile cu liderii UE: Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi

Întrebat despre discuţia sa de marţi cu unul dintre directorii Comisiei Europene, Céline Gauer, Dan a răspuns: „în discuţia de ieri, eu am avut cumva partea introductivă şi după aceea a fost o discuţie tehnică a mai multor oameni de aici, cu o echipă tehnică de la Comisia Europeană. E practic aceeaşi discuţie pe care am avut-o şi cu doamna von der Leyen acum, cred că, o săptămână”.

„Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român a acţionat mult prea puţin - pentru că, aşa cum v-am spus, există totuşi un progres pe partea de venituri - nu şi-a respectat angajamentele până acum, suntem oameni serioşi, înţelegem momentul pe care îl trecem şi ne vom respecta angajamentele. Pe scurt, asta este. Şi acum, termenul nostru este 30 iunie, în care să venim cu acel pachet de măsuri”, a declarat preşedintele.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
ue,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.