NEWS ALERT Franţa şi Germania susţin Ucraina şi se opun restricţiilor cerute de ţări UE, inclusiv de România

Autor: Mihai Draghici Postat la 25 iulie 2023 29 afişări

Franţa şi Germania au semnalat, marţi, că se opun solicitărilor unor state din cadrul Uniunii Europene, printre care se numără România, privind prelungirea restricţiilor la importurile de cereale ucrainene, o iniţiativă catalogată ca fiind "inacceptabilă" de Administraţia de la Kiev.

NEWS ALERT Franţa şi Germania susţin Ucraina şi se opun restricţiilor cerute de ţări UE, inclusiv de România

Săptămâna trecută, cinci state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv România şi Polonia, au cerut Comisiei Europene prelungirea restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina. "Am semnat o declaraţie comună a cinci ţări - Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România - privind prelungirea embargoului asupra importurilor de cereale din Ucraina în statele noastre până la sfârşitul anului", a afirmat miercurea trecută Robert Telus, ministrul polonez al Agriculturii, după o reuniune a miniştrilor Agriculturii desfăşurată la Varşovia.

Măsurile, implementate pentru protejarea fermierilor locali, permit doar tranzitul cerealelor ucrainene prin ţările vecine cu Ucraina, importurile directe fiind restricţionate. Acordul privind restricţiile urmează să expire pe 15 septembrie.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, luni, că eventuala prelungire a restricţiilor privind importurile de cereale din Ucraina este "inacceptabilă". "Poziţia noastră este clară: blocarea exporturilor de cereale pe cale terestră după 15 septembrie, când ar urma să expire actualele restricţii, este inacceptabilă", a susţinut Volodimir Zelenski.

Franţa şi Germania semnalează că susţin poziţia Ucrainei, nu pe cea a statelor central şi est-europene din Uniunea Europeană. "Nu pot exista măsuri unilaterale, nici aventuri individuale, doar printr-o acţiune colectivă vom face faţă provocărilor menite să destabilizeze piaţa", a declarat marţi, cu ocazia unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, citat de cotidianul Le Monde.

"Comisia Europeană trebuie să spună clar că acest lucru nu este posibil. Aceste măsuri sunt limitate în timp, este inacceptabil că anumite state membre UE vor să meargă dincolo de tratatele în vigoare. Noi suntem solidari cu Polonia, suntem pregătiţi să oferim sprijin financiar. Ceea ce este inacceptabil este să fie rezolvate probleme electorale în detrimentul Ucrainei", a susţinut, la rândul său, ministrul german al Agriculturii, Cem Özdemir, referindu-se la scrutinul parlamentar programat în Polonia spre sfârşitul anului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
franţa,
germania

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.