NEPI amână pentru 14 mai deschiderea Mega Mall, programată iniţial pe 23 aprilie

Autor: Cristina Cuncea Postat la 15 aprilie 2015 154 afişări

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a amânat pentru 14 mai deschiderea centrului comercial Mega Mall din apropiere de Arena Naţională, anunţată iniţial pe 23 aprilie.

Centrul este cea mai mare investiţie realizată de fondul de investiţii în România, construcţia fiind începută în februarie 2014. Investiţia în centrul comercial este estimată la 165 de milioane de euro.

Dintr-o suprafaţă totală construită de 210.000 metri pătraţi, 72.000 reprezintă spaţiul închiriabil. Suprafaţa este ocupată aproape în întregime, iar pentru cele câteva spaţii mici rămase disponibile s-a creat o listă de aşteptare pentru potenţialii retaileri, potrivit declaraţiilor anterioare ale dezvoltatorului.

NEPI este unul dintre cei mai mari investitori din România şi are în portofoliu Mall Promenada, Vulcan Value Centre, CityPark Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu Jiu şi alte centre comerciale atat în ţară, cât şi în Serbia şi Slovacia. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NEPI,
MEGA MALL,
/actualitate/nepi-amana-pentru-14-mai-deschiderea-mega-mall-programata-initial-pe-23-aprilie-14122319
14122319
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.