Ministrul Finanţelor prezintă pachetul de relansare economică. Impactul bugetar negativ este estimat la 2,1-2,2 mld.lei în 2026: „Încercăm să mutăm logica dinspre consum spre investiţii. Pachetul are două componente: una de stimulare a investiţiilor şi o a doua de regândire a modului în care funcţionează schemele de suport pentru companii”
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a prezentat joi noul pachet de măsuri de relansare economică, care include o serie de prevederi pentru microîntreprinderi şi companiile mici şi mijlocii.
Impactul bugetar negativ al acestor măsuri pentru 2026 este estimat la 2,1-2,2 miliarde lei, dar pentru toate schemele de finanţare termenul de dezvoltare este pe 5-7 ani. Acest impact va fi mitigat pentru că acest pachet de măsuri va fi aprobat împreună cu pachetul de adminitraţie, a precizat ministrul.
Alexandru Nazare a adăugat că pachetul de măsuri privind administraţia publică acoperă impactul negativ al pachetului de măsuri de relansare economică.
„Din acest pachet încercăm să mutăm logica dinspre consum spre investiţii. El are două componente principale: una de stimulare a investiţiilor şi o a doua de regândire a modului în care funcţionează schemele de suport pentru companii nu doar în 2026, ci pe un interval de cinci ani”, a declarat Alexandru Nazare.
Pachetul include 4 scheme de ajutor, pe perioada 2026-2032, cu un plafon anual de circa 150 milioane euro.
Una dintre măsuri vizează zona creditelor pentru sectorul de cercetare şi dezvoltare. Pe lângă deducerea de 50%, proiectul de lege introduce un credit fiscal de 10%.
De asemenea, Alexandru Nazare a spus că va fi introdusă supra-amortizarea super-accelerată de 65% faţă de 50% cât este în prezent pentru investiţiile în echipament în 2026, şi va creşte plafonul pentru mijloace fixe de la 2.500 de lei la 5.000 de lei.
În cazul microîntreprinderilor nou-înfiinţate, termenul de angajare a unui salariat este extins de la 30 de zile la 90 de zile.
În cazul concediilor medicale, vor fi stabilite cele 30 de zile permise anual pentru a nu mai apărea pierderea statului de microintreprindere.
Se instituie o schemă de ajutor de stat pentru proiecte strategice, de la 1 mld.lei în sus, pentru a atrage investitori străini.
Se propune autorizarea Ministerului Finanţelor pentru efectuarea transferului de sume de până la 1 miliard de lei în perioada 2026-2030, în vederea suplimentării fondului având ca destinaţie acordarea de către Exim Banca Românească S.A., în numele şi contul statului de instrumente financiare, pentru susţinerea creditelor la export, tranzacţiilor internaţionale şi investiţiilor româneşti în străinătate pentru activitatea în calitate de Export Credit Agency - Agenţia pentru Credite la Export.
Pachetul propune şi creşterea plafonului de TVA la încasare pentru microîntreprinderi, de la 4,5 mil.lei la 5 mil lei în 2026.
200 mil euro se vor duce spre zona de apărare, pentru ca firmele româneşti să poată aplica la proiecte europene.
În vederea susţinerii pieţei de capital din România şi a procesului de finanţare a întreprinderilor, pentru cheltuielile aferente procesului de admitere/menţinere la tranzacţionare a acţiunilor pe o piaţă reglementată, se propune o deducerea suplimentară de 50% din cheltuielile aferente procesului de admitere şi menţinere la tranzacţionare, cheltuieli vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
Textul integral al pachetului de măsuri propus de Guvern
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













