Ministerul Finanţelor, cu ochii să elimine raportarea trimestrială de la Bursă. Broker: S-ar duce la o scădere a încrederii investitorilor, mai ales a celor internaţionali

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 21 ianuarie 2024 29 afişări

Obligativitatea raportării trimestriale pentru companiile listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti ar putea deveni istorie, ca urmare a unui proiect de modificare a legii 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, propus de Ministerul Finanţelor Publice.

Ministerul Finanţelor, cu ochii să elimine raportarea trimestrială de la Bursă. Broker: S-ar duce la o scădere a încrederii investitorilor, mai ales a celor internaţionali

♦ „Probabil companiile se plâng de volumul de lucru legat de aceste raportări regulate dese“ ♦ ARIR: Există deja un grad deficitar de comunicare pentru aproximativ jumătate din companiile listate pe piaţa reglementată.

Obligativitatea raportării trimestriale pentru companiile listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti ar putea deveni istorie, ca urmare a unui proiect de modificare a legii 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, propus de Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, la articolul 61, alineatul 1 din Legea 24/2017 s-ar modifica partea care prevede că emitenţii întocmesc, pun la dispoziţia publi­cului şi transmit către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi opera­torului de piaţă rapoarte tri­mestriale, semestriale şi anuale, fiind înlocuită cu „emitenţii întocmesc, pun la dispoziţia publicului şi transmit A.S.F. şi operatorului de piaţă rapoarte semestriale şi anuale“.

„O astfel de măsură ar scădea gradul de transparenţă al compa­niilor pentru investitori, ar duce la o înrăutăţire a guvernanţei corpora­tive, ceea ce s-ar reflecta, în principiu, negativ în preţul acţiunilor, crescând volatilitatea acestuia. Toate acestea duc la o scădere a încrederii investi­to­rilor, mai ales a celor interna­ţionali“, spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital, pentru ZF.

Pe de altă parte, proiectul indică faptul că articolul 69, care conţine, de asemenea, prevederi legate de raportarea trimestrială, se abrogă.

Proiectul a fost pus în dezbatere în decembrie anul trecut.

„Probabil companiile se plâng de volumul de lucru legat de aceste raportări regulate dese, de potenţiale informaţii ce au legătură cu concurenţa. S-ar opune chiar regulamentelor europene care cer o astfel de frecvenţă a raportărilor. Acum, noi vorbim de companiile listate, nu cele nelistate“, continuă brokerul.

Drept răspuns la proiectul înaintat de Ministerul Finanţelor, Asociaţia Română pentru Relaţia cu Investitorii (ARIR) spune că măsura de renunţare la obligativitatea raportării trimestriale nu este una pentru care piaţa românească de capital să fie pregătită în prezent.

„În continuare există emitenţi care nu au deprins bunele practici în comunicarea cu investitorii, activitate pe care, ca organizaţie, o promovăm constant şi care suntem convinşi că se va îmbunătăţi pe termen mediu şi lung, motiv pentru care, pentru moment, rigorile de raportare trimestrială sunt benefice pentru protecţia şi buna informare a investitorilor“, a transmis ARIR către MFP.

La BVB, raportarea trimestrială este obligatorie doar pentru societăţile prezente pe Piaţa Reglementată, acolo unde se creează majoritatea lichidităţii pe segmentul de acţiuni. Pentru companii listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (piaţa AeRO), acest lucru este doar recomandat, nu obligatoriu.

„Rezultatele evaluării VEKTOR by ARIR, indicatorul comunicării companiilor cu investitorii, indică un grad deficitar de comunicare în piaţa principală pentru aproximativ jumătate din companiile listate pe Piaţa Reglementată, care au punctaj VEKTOR de sub 5, la 5 ani de la implementarea acestui proiect şi cu promovare considerabilă a bunelor practici în materia comunicării cu investitorii“, mai scriu reprezentanţii ARIR.

Aceştia argumentează că, odată cu provocările macroeconomice şi geopolitice din ultimii ani, investitorii solicită tot mai frecvent informaţii asupra diverselor aspecte externe cu impact asupra companiilor, iar publicarea trimestrială a informaţiilor financiare este crucială pentru buna urmărire a investiţiilor şi importantă pentru investitori. Un exemplu în acest sens este fenomenul întâlnit în piaţa AeRO unde, deşi raportarea trimestrială nu este obligatorie, aceasta are loc în cazul mai multor emitenţi.

„Astfel, considerăm încă necesară susţinerea prin reglementări a bunelor practici în materia transparenţei. Considerăm că atingerea dezideratului reducerii efortului de raportare al emitenţilor poate fi atins prin măsuri mai potrivite pentru stadiul actual al pieţei de capital din România, fără o prejudiciere a intereselor investitorilor şi a atractivităţii bursei, prin măsuri precum reducerea raportării semestriale exclusiv la conturi consolidate pentru emitenţii care sunt obligaţi să întocmească astfel de conturi.“

ARIR conchide că o astfel de măsură ar reduce semnificativ efortul de raportare al emitenţilor, fără să producă o diferenţă semnificativă în nivelul de informare al investitorilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raportare,
bursa,
minister,
broker

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.