Mark Mobius: Care sunt principalele riscuri în 2012 pentru pieţele emergente

Postat la 09 aprilie 2012 24 afişări

Percepţia asupra structurii economiei globale s-a modificat in 2011 în mod radical: interesul investitorilor nu mai este orientat în mod exclusiv către Statele Unite ca motor al economiei globale, ci tot mai mult către marile economii emergente precum China şi India, care au început să contribuie în mod semnificativ la produsul intern brut mondial, apreciaza Mark Mobius, presedintele executiv al grupului pentru pietele emergente al companiei de administrare a fondurilor de investitii Templeton Asset Management.

Toţi indicatorii economici fundamentali, de la rezervele valutare, raportul dintre datorii şi produsul intern brut, până la inflaţie şi ratele pe termen scurt, se află acum într-o stare mult mai bună pe pieţele emergente, întrucât acestea sunt ţări care se îndreaptă către o creştere economică sustenabilă.

În timp ce numeroase economii dezvoltate sunt marcate de procupări privind nivelul datoriilor suverane, multe economii emergente sunt caracterizate de rate semnificative de creştere, o rată scăzută a raportului dintre datoria publică şi PIB, precum şi de rezerve valutare substanţiale. Mark Mobius consideră că aceste avantaje fundamentale se vor consolida pe parcursul anilor viitori, având posibilitatea să fie reflectate în timp în profiturile şi preţurile acţiunilor companiilor de pe pieţele emergente.

Unul dintre riscurile vazute de Mark Mobius în contextul pieţelor emergente este insa inflaţia, care crescut pe pieţele emergente în 2011. Recent, inflaţia a scăzut în unele ţări, permiţându-le acestora să se orienteze către o politică monetară stimulativă. Brazilia şi Indonezia, spre exemplu, au redus deja ratele dobânzilor, în timp ce China a relaxat cerinţele privind rezervele băncilor pentru prima dată din 2008. Potrivit lui Mobius, această tendinţă ar putea continua în 2012, întrucât în contextul actual de încetinire a creşterii globale şi de scădere a presiunii inflaţioniste, pieţele emergente îşi îndreaptă atenţia către stimularea creşterii economice.

Un alt risc menţionat este cel de volatilitate a pieţei: "Vor exista întotdeauna factori neprevăzuţi şi circumstanţe care ar putea deveni catalizatori ai unor schimbări majore în peisajul global, aşa cum au dovedit-o evenimentele din ultimii ani. Nu putem anticipa cu exactitate când va avea loc următoarea corecţie a pieţei şi nici nu putem aprecia dimensiunea acesteia, dar suntem conştienţi de faptul că volatilitatea pieţelor este o realitate permanentă", a afirmat Mobius, la un seminar organizat de Citibank Romania pentru clientii Citigold.

"Dar fiecare criză aduce potenţiale oportunităţi. Aşadar, investim în continuare pe termen lung în companii pe care le consideram subevaluate, dar fundamental puternice şi cu potenţial de dezvoltare, şi pe care le considerăm capabile să înfrunte vremurile dificile", a adaugat oficialul Templeton.

În contextul discutiei despre pieţele emergente, noua oportunitate identificată de către Templeton Emerging Markets Fund sunt noile piete de frontiera, intre care România, Slovenia, Bahrein, Cambodgia, Vietnam, Peru.

Prin intermediul parteneriatului cu Franklin Templeton Investments, Citibank distribuie în România 11 fonduri de investiţii Franklin Templeton înregistrate în Luxemburg.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/mark-mobius-care-sunt-principalele-riscuri-in-2012-pentru-pietele-emergente-9500992
9500992
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.