Într-o Europă aflată la intersecţia mai multor crize – inflaţie, presiune urbană, migraţie, transformare a pieţei muncii – tema locuinţelor accesibile s-a transformat dintr-o dezbatere socială într-un subiect strategic de prim rang. Nu mai este vorba doar despre preţuri la apartamente sau nivelul chiriilor, ci despre însăşi sustenabilitatea modelului economic european. A locui decent a devenit un indicator al competitivităţii, iar lipsa locuinţelor accesibile riscă să devină un factor structural de dezechilibru economic.

Pentru tinerii europeni, mai ales cei care trăiesc în marile capitale, o garsonieră poate consuma peste jumătate din salariul mediu. În multe oraşe, clasa de mijloc dispare din centrele urbane, împinsă către periferii sau chiar în afara zonelor metropolitane. În acelaşi timp, firmele din construcţii, transport sau servicii se confruntă cu o lipsă tot mai acută de forţă de muncă locală, tocmai din cauza costurilor de locuire. Această spirală a devenit o problemă economică sistemică: acolo unde oamenii nu pot trăi, economia nu mai poate creşte.

Paradoxul este că Uniunea Europeană nu are competenţă directă în domeniul locuinţelor. Politicile de locuinţe sunt, conform tratatelor, responsabilitatea exclusivă a statelor membre.

Cu toate acestea, Bruxellesul a demonstrat deja că poate modela comportamente şi politici fără a dicta reglementări. Exact cum programul Erasmus a schimbat în profunzime sistemele educaţionale şi mobilitatea tinerilor europeni, un cadru financiar inteligent poate produce efecte similare în domeniul locuinţelor. Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană a început să trateze accesul la locuinţe ca pe o dimensiune esenţială a competitivităţii europene.

În centrul acestei noi paradigme se află ideea că locuinţele nu sunt doar o problemă socială, ci şi una de productivitate. O economie bazată pe inovare şi pe mobilitatea forţei de muncă are nevoie de stabilitate locativă. Angajaţii care nu pot trăi aproape de locul de muncă, tinerii care nu îşi pot permite o chirie rezonabilă, familiile care trăiesc în nesiguranţă rezidenţială – toate acestea afectează direct performanţa economică. Fără o piaţă a locuinţelor funcţională, Europa riscă să piardă teren în competiţia globală pentru talente.

De aici şi interesul crescând pentru un nou mecanism de finanţare europeană: Fondul European pentru Competitivitate, evaluat la peste 400 de miliarde de euro. Dacă în trecut fondurile structurale şi de coeziune erau orientate aproape exclusiv către infrastructura fizică sau digitală, noul fond se pare cã urmăreşte să includă şi infrastructura socială – iar locuinţele accesibile sunt văzute tot mai clar ca o componentă strategică a acesteia. Ideea de bază este simplă: fără locuinţe adecvate şi accesibile, nu există forţă de muncă stabilă, iar fără forţă de muncă stabilă nu există competitivitate economică.

Modelul de implementare se conturează în jurul unei logici deja testate de alte programe europene, precum SAFE, fondul european pentru apărare. În practică, Comisia Europeană stabileşte cadrul general şi pune la dispoziţie resursele financiare, iar statele membre decid cum le folosesc la nivel naţional. Fondurile vor fi distribuite proporţional între cele 27 de ţări membre, însă activarea efectivă va depinde de capacitatea fiecărui stat de a mobiliza proiecte concrete, fezabile şi conforme cu regulile europene. Aici intervine componenta privată: guvernele vor putea garanta proiecte derulate de companii, consorţii de dezvoltatori, fonduri de investiţii imobiliare, cooperative de locuinţe sau parteneriate public-private.

Pentru mediul de afaceri, miza este semnificativă. Noul cadru poate deschide o piaţă de investiţii de ordinul zecilor de miliarde de euro, cu beneficii multiple: acces la finanţări europene nerambursabile sau parţial rambursabile, garanţii guvernamentale pentru credite comerciale, stimulente fiscale pentru construcţii verzi şi proiecte sociale, dar şi o cerere stabilă pe termen lung. Sectorul imobiliar european, dominat în ultimele două decenii de speculaţie şi randamente rapide, are şansa de a se reorienta către investiţii sustenabile şi pe termen lung, cu impact social real.

Dezvoltatorii şi investitorii care vor înţelege rapid logica acestui nou val de finanţare vor fi primii care vor beneficia. În special, proiectele de reconversie urbană – transformarea clădirilor vechi, neutilizate sau industriale în locuinţe eficiente energetic – se aliniază perfect cu obiectivele Pactului Verde European. În plus, sistemele de locuire cooperativă, modelele de închiriere cu garanţii publice sau investiţiile în cartiere mixte (unde locuinţele subvenţionate coexistă cu cele de piaţă liberă) vor fi tot mai atractive pentru fondurile ESG, interesate de impact social măsurabil.

Pentru companii, locuinţele accesibile devin şi o oportunitate strategică de resurse umane. În oraşe precum München, Amsterdam sau Copenhaga, companiile mari construiesc deja locuinţe pentru propriii angajaţi sau investesc în parteneriate cu municipalităţile. Modelul ar putea deveni norma şi în Europa Centrală şi de Est, acolo unde costul locuirii a început să afecteze mobilitatea forţei de muncă. În lipsa unor soluţii de locuire accesibilă, multe companii se confruntă cu o „criză invizibilă”: salarii competitive pe hârtie, dar imposibilitatea de a atrage oameni dispuşi să se mute.

De aceea, tema locuinţelor accesibile nu mai poate fi tratată izolat. Ea se află la intersecţia dintre politicile de ocupare, digitalizare, tranziţie verde şi coeziune socială. Europa care va reuşi să conecteze aceste domenii va fi şi cea care va câştiga cursa competitivităţii globale. Este o transformare de mentalitate: dinspre ideea de „ajutor social” către un concept de „infrastructură economică a locuirii”.

În anii următori, vom vedea probabil o nouă generaţie de scheme naţionale care canalizează bani europeni către construcţia de locuinţe publice, renovarea spaţiilor degradate şi sprijinirea cooperativelor urbane. Se va contura o piaţă mixtă, în care statul garantează accesul la finanţare, iar mediul privat livrează proiecte concrete, sustenabile şi eficiente.

Pentru mediul de afaceri, mesajul este clar: locuirea devine parte din lanţul de competitivitate. Firmele care vor ignora această transformare vor fi, inevitabil, penalizate de costuri mai mari cu resursa umană şi de o mobilitate tot mai redusă a angajaţilor. Cele care vor înţelege însă logica noului cadru financiar european vor avea acces nu doar la fonduri, ci şi la o poziţionare strategică într-o economie europeană în reconstrucţie.

Criza locuinţelor nu mai este o chestiune periferică. Este o criză a modelului de dezvoltare european. Europa care va reuşi să transforme solidaritatea în investiţie, care va vedea în locuinţe o infrastructură de productivitate şi nu doar o cheltuială bugetară, va fi cea care va rămâne competitivă şi atractivă. Locuinţele nu sunt doar ziduri şi acoperişuri; sunt fundaţia unei economii care vrea să rămână vie, echitabilă şi umană.

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.