Diferenţialul dintre costul datoriei (r) şi rata de creştere economică (g), cunoscut ca „r-g”, reprezintă un element fundamental în analiza sustenabilităţii datoriei publice.

Dacă r este mai mic decât g, atunci avem o situaţie în care economia în ansamblu se extinde mai rapid decât costul finanţării datoriei publice, lucru ce permite statului să menţină sau să reducă ponderea datoriei în PIB, fără ajustări fiscale semnificative.

În schimb, atunci când r depăşeşte g, datoria publică tinde să crească mai rapid în raport cu nivelul PIB, necesitând consolidări bugetare pentru a evita o eventuală creştere semnificativă a datoriei publice.

Această dezbatere a atras mulţi economişti de prestigiu ai momentului. O contribuţie remarcabilă în acest sens poate fi atribuită lui Thomas Piketty,care, în cartea sa din 2014, a subliniat că atunci când (r), definit ca randamentul capitalului privat, este superior pe termen lung ratei de creştere economică (g), veniturile din capital cresc mai rapid decât veniturile din muncă, aspect care, în final, amplifică inegalităţile din societate.

Reputatul economist Olivier Blanchard (2019), care a fost economist şef al FMI în perioada crizei financiare din 2008-2009, a analizat implicaţiile diferenţialului „r-g” din perspectiva sustenabilităţii fiscale.

În discursul său prezidenţial din 2019, susţinut în cadrul reuniunii American Economic Association, Blanchard a argumentat că, în condiţiile unui nivel scăzut al ratelor de dobândă, în care r < g, datoria publică poate să rămână relativ stabilă în timp şi fără ajustări fiscale majore, cu condiţia ca statul să menţină un cadru fiscal credibil şi cu deficite bugetare moderate.

Aşadar, în contextul economic prezent, caracterizat de circumstanţe contrare celor care au stat la baza analizei lui Blanchard, consider că dezbaterile despre sustenabilitatea datoriei publice ar trebui să acorde o atenţie mai mare diferenţialului „r-g”.