Israelul sună alarma după atacurile cu rachete lansate din Liban şi înăspreşte toate măsurile de securitate

Autor: Mihai Draghici Postat la 07 aprilie 2023 68 afişări

Israelul sună alarma după atacurile cu rachete lansate din Liban şi înăspreşte toate măsurile de securitate

Guvernul Israelului a decis intensificarea măsurilor de securitate la nivel naţional, după atentatul produs vineri în Cisiordania şi după o serie de atacuri cu rachete lansate de facţiuni palestiniene din sudul Libanului şi din Fâşia Gaza.

Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării, a anunţat măsuri suplimentare de securitate pe toate drumurile naţionale şi regionale, precum şi în jurul tuturor comunităţilor, mai ales în zona coloniilor evreieşti din Cisiordania, informează site-ul Ynetnews.com.

Două femei israeliene au fost ucise într-un atac armat comis vineri în apropierea unei colonii evreieşti din Cisiordania, iar armata israeliană a început convocarea rezerviştilor, un semnal privind intensificarea operaţiunilor militare, pe fondul tensiunilor cu grupuri islamiste palestiniene.

Două surori israeliene în vârstă de peste 20 de ani, care circulau cu un vehicul, au fost împuşcate mortal, vineri, într-un atac comis pe o şosea din nordul Cisiordaniei, în apropierea coloniei evreieşti Hamra. Mama celor două femei, aflată în acelaşi vehicul, este în stare critică.

Organizaţia islamistă palestiniană Hamas a comunicat că atacul armat este "o reacţie naturală faţă de crimele israeliene asupra Moscheii Al-Aqsa şi faţă de agresiunea barbară asupra Libanului şi Fâşiei Gaza".

Pe fondul amplificării tensiunilor, armata israeliană a anunţat începerea convocării unui număr nespecificat de militari rezervişti, în principal piloţi.

Tensiunile israelo-palestiniene au atins cote extreme în ultimele zile. Armata israeliană a atacat poziţii ale grupului islamist Hamas din sudul Libanului şi din Fâşia Gaza, ca ripostă la zeci de atacuri cu rachete. Joi după-amiază, 34 de rachete au fost lansate de facţiuni pro-palestiniene din sudul Libanului spre nordul Israelului. Cel puţin două persoane au fost rănite. În cursul nopţii, militanţi Hamas au lansat 44 de rachete din Fâşia Gaza spre Israel. Serviciile de informaţii militare din Israel cred că atacurile din sudul Libanului au fost lansate de militanţi Hamas care locuiesc în tabere de refugiaţi.

"Israelul nu va permite organizaţiei teroriste Hamas să activeze în sudul Libanului şi consideră statul Liban responsabil pentru orice atac lansat de pe teritoriul său", a anunţat armata israeliană. Guvernul de la Beirut a condamnat atacurile lansate de pe teritoriul libanez spre Israel.

Violenţele s-au intensificat după o intervenţie a serviciilor de securitate israeliene în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim. Autorităţile israeliene au descins acum două zile în Moscheea Al-Aqsa, folosind grenade anti-protest şi gloanţe de cauciuc împotriva unor palestinieni violenţi. Cel puţin 50 de palestinieni au fost răniţi. Operaţiunea israeliană în zona Esplanadei Moscheilor (Muntele Templului, conform Israelului) a avut loc în timpul postului musulman al Ramadanului. Israelul celebrează, începând de miercuri seară, Paştele iudaic.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
israel,
securitate,
palestinieni,
liban,
atacuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.