Înscrierile pentru Festivalul de Film Documentar Astra Film Sibiu au loc până în 20 aprilie

Autor: Dana Pasca, Diana Stancovici Postat la 23 februarie 2015 42 afişări

Regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea îşi pot înscrie, până în 20 aprilie, cele mai recente producţii la Festivalul de Film Documentar Astra Film, care se va desfăşura în perioada 6-11 octombrie la Sibiu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Studioului Astra Film, cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de Film Documentar Astra Film va avea loc în perioada 6-11 octombrie, în municipiul Sibiu.

Astfel, regizori, producători şi distribuitori de filme din toată lumea sunt invitaţi să îşi înscrie cele mai recente producţii în una din cele patru secţiuni competiţionale: Internaţional (filme din toată lumea), Europa Centrală şi de Est (filme produse în şi despre această regiune), România (filme care fac o radiografie a societăţii româneşti) şi Student (filme realizate de regizori debutanţi în cadrul unor şcoli de film sau programe de specialitate).

Filmele pot fi înscrise până în 20 aprilie şi trebuie să fie produse după 1 ianuarie 2013.

Potrivit organizatorilor, Astra Film Festival este "primul şi cel mai important festival de cinema documentar din România şi unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume, recunoscut pentru selecţia diversă şi inedită de filme, programe tematice, sesiuni de Q&A cu autorii, discuţii panel, masterclass-uri, concerte, expoziţii sau lansări de carte".

Anual, sute de filme sunt prezentate publicului care poate descoperi astfel realităţi şi fragmente de viaţă ale oamenilor din diverse colţuri ale lumii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FESTIVAL,
ÎNSCRIERI,
/actualitate/inscrierile-pentru-festivalul-de-film-documentar-astra-film-sibiu-au-loc-pana-in-20-aprilie-13877124
13877124
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.