Incendiu violent într-o hală din nordul Piteştiului

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 30 martie 2024 46 afişări

 Incendiu violent într-o hală din nordul Piteştiului

Pompierii au intervenit la un incendiu violent produs la recipiente de metal depozitate într-o hală din nordul Piteştiului, transmite ISU Argeş. Flăcările au afectat şi faţada clădirii.

„Incendiu violent produs la nişte recipiente de metal, depozitate într-o grămadă ce se afla lângă o hală din nordul Piteştiului”, anunţă ISU Argeş.

Pompierii menţionează că incendiu se manifestă cu degajări mari de fum, iar flăcările au afectat şi faţada clădirii.

„În aceste momente este localizat şi se lucrează la lichidarea incendiului. Nu sunt victime”, se menţionează în finalul comunicatului.

Ulterior, ISU Argeş a revenit şi a precizat că au ars substanţe combustibile din găleţile metalice depozitate în grămadă, câteva bazine din plastic de un metru cub şi un perete al halei, construit din panouri sandwich.

La locul intervenţiei au fost trimise şase echipaje de pompieri cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială CBRN şi o ambulanţă SMURD.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
incendiu,
pompieri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.