Ilie Bolojan: Orice om raţional înţelege că nu se mai poate continua ca până acum
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că orice om raţional înţelege că lucrurile nu mai pot continua în felul în care au mers până acum. El afirmă că e nevoie de reducerea cheltuielilor statului: „contactul cu realitatea cred că este destul de greu”.
Întrebat, luni, ce îşi propune PNL, împreună cu partenerii de discuţii, în primă etapă, pentru a găsi soluţii necesare astfel încât să fie reduse cheltuielile statului, câtă vreme PSD nu este de acord, de exemplu, cu comasări sau fuziuni ale unor instituţii, Ilie Bolojan a spus că „orice om raţional înţelege că lucrurile nu mai pot continua în felul în care au mers până acum”.
„E greu să facem noi afirmaţii aici, pentru că, aşa cum ştiţi, noi avem o pondere de 15% în Parlament, ştim care ne sunt posibilităţile, dar cred că orice om raţional înţelege că lucrurile nu mai pot continua în felul în care au mers până acum. E uşor să faci declaraţii, să trasezi ţinte sau lucruri pe care le urmăreşti, dar contactul cu realitatea cred că este destul de dur şi, din punctul acesta de vedere, noi vom susţine un pachet de măsuri în care reducerea cheltuielilor statului să fie net mai mare decât creşterea veniturilor acestora, eventual, prin taxe şi impozite. Ar fi bine ca creşterea de venituri să se facă prin încasări mai bune şi, din punctul acesta de vedere, este loc de activitate mult mai bună la ANAF, la Antifraudă, iar lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să devină într-adevăr o prioritate, dar nu declarativ doar, ci să se vadă practic prin creşterea încasărilor.
Cât timp pe partea de TVA stăm destul de prost, înseamnă că se pot încasa suplimentari sume de bani”, as spus Ilie Bolojan.
Preşedintele interimar al PNL a afirmat că acest pachet „e foarte puţin probabil să evite creşterea de taxe şi de impozite”, pentru că e o presiune mare, atât din cauza angajamentelor pe care România şi le-a luat prin planul fiscal, deci prin care trebuie să scadă deficitul, dar şi din cauza absorţiei de fonduri europene.
„Ca să ne putem lua banii europeni, ne-am angajat acum câţiva ani de zile că vom face aceste reforme, le-am tot amânat, evitând subiecte care sunt delicate pe agenda publică, mai ales într-un context preelectoral, pe care le-am avut de un an şi jumătate, acest lucru nu poate fi evitat şi cei care reprezentăm PNL-ul ne propunem să fim corecţi cu România şi să le spunem adevărul”, a mai spus Bolojan.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













