Povestea lui Akira Enzeru începe înainte de primul aparat, în casa în care culoarea era deja limbaj: tatăl său era pictor, iar de copil a învăţat cum să captureze lumina cu pensula.  De la joaca vizuală din copilărie la un business matur, traseul său a fost unul firesc, construit cu răbdare.

Am crescut lângă tatăl meu, pictor. De la 3-4 ani învăţam despre lumină şi compoziţie cu pensula. La 6 ani am primit prima cameră şi fotografia a devenit metoda mea naturală de a mă exprima.Transformarea pasiunii în business a venit din dorinţa de a împărtăşi ceea ce iubesc”, îşi aminteşte Akira Enzeru despre începuturile pasiunii ce i-a devenit, în timp, meserie. A început cu evenimente mici, apoi a creat, alături de Ana Ioniţă, The Shooters — o echipă care documentează emoţia momentului. A urmat Akira Enzeru Academy, locul în care formează noi generaţii de fotografi. Sursele de venit s-au aşezat în timp: fotografia de eveniment (pachete de la +1.500 euro), cursuri (de la 400 euro modul) şi proiecte foto personalizate. „Am reinvestit constant în echipamente, în educaţie şi în experienţe — tururile foto internaţionale sunt parte din această investiţie în viitor”. Evoluţia sa merge în paralel cu evoluţia domeniului.

„Am trecut de la film la digital, apoi la mirrorless şi acum la AI, dar esenţa rămâne aceeaşi: emoţia.” Iar competiţia crescută nu l-a descurajat, ci l-a disciplinat. „Mi-am rafinat stilul, am învăţat să văd lumina şi povestea în orice cadru şi am transformat fotografia într-un limbaj universal.” Pentru el, tehnologia este instrument, nu autor, pentru că, de-a lungul timpului, a învăţat că „În spatele oricărei imagini reuşite se află un om, nu doar o cameră”.

Japonia a devenit scena preferată a acestei filosofii vizuale. „Japonia este o sursă nesfârşită de inspiraţie. M-a fascinat mereu echilibrul ei între tradiţie şi modernitate, între haos şi linişte. Este un loc unde fiecare stradă spune o poveste, iar estetica japoneză rezonează profund cu felul meu de a privi lumea. Acolo am descoperit nu doar peisaje spectaculoase, ci şi o disciplină vizuală care te obligă să fii prezent şi atent. Pentru mine, Japonia nu e doar o destinaţie, e o stare de spirit – perfectă pentru un tur foto în care învăţăm să vedem altfel.” Tururile foto s-au născut într-un an, de la idee la primul grup: fără investitori, doar cu profit reinvestit şi cu un parteneriat functional între creativitate şi organizare. Dincolo de partea artistică, e o provocare logistică uriaşă. Înseamnă luni întregi de planificare, fie că vorbim despre cazare, transport intern, autorizaţii pentru fotografiere în anumite zone, asigurări şi colaborări locale. „Financiar, costurile iniţiale sunt mari, dar totul se echilibrează când vezi ce experienţă completă oferim participanţilor. În final, satisfacţia de a oferi o aventură memorabilă compensează orice efort. Nu vând o excursie, ci o formă de creştere — oamenii vin pentru vizual, dar pleacă schimbaţi.” Acolo, un tur condus de el nu este despre a bifa obiective, ci despre a simţi locul. „Îi învăţ pe oameni să fotografieze cu sufletul, nu doar cu aparatul. Fiecare zi e gândită ca o poveste vizuală – de la templele ascunse la luminile din Tokyo. Pun accent pe momentele autentice şi pe legătura cu tradiţiile şi cultura locală. E o experienţă care îţi schimbă nu doar portofoliul, ci şi modul în care vezi lumea.” Iar pentru el, cultura japoneză a devenit şcoală. „M-a învăţat răbdarea, respectul pentru detaliu, lucrul în tăcere. În fotografie, asta înseamnă atenţie, disciplină şi empatie.” Poate de aceea cele mai memorabile cadre nu sunt spectaculoase, ci sincere. Îşi aminteşte o scenă din Kyoto: „O bătrână cu o umbrelă roşie între frunzele galbene, într-o dimineaţă ploioasă. Am tăcut toţi — fotografia devenise limbaj comun”. După ani în meserie, concluzia lui rămâne că: „Fotografia este mai mult despre oameni decât despre aparate. Iar businessul este mai mult despre încredere decât despre vânzare”. Celor care vor să transforme o pasiune în carieră le spune să nu sară paşii: „Nu e suficient să iubeşti ce faci — trebuie să înveţi să construieşti în jurul acelei iubiri. Greşelile fac parte din drum.”  

Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Akira Enzeru, fotograf şi trainer de fotografie

1. Cum a schimbat inteligenţa artificială modul în care vezi fotografia?

AI-ul a adus o revoluţie, dar şi o provocare. A simplificat multe procese tehnice, dar ne obligă să redefinim autenticitatea. Pentru mine, rămâne esenţială conexiunea umană din spatele imaginii. Nu mă tem de AI, îl văd ca pe un instrument – însă sufletul fotografiei nu poate fi generat. Cred că viitorul va aparţine celor care ştiu să îmbine tehnologia cu sensibilitatea artistică.

2. Care sunt principalele costuri şi provocări atunci când gestionezi un business creativ, dependent de sezon şi inspiraţie?

Cel mai greu este să menţii constanţa într-un domeniu în care inspiraţia nu vine la comandă. Costurile mari sunt legate de echipamente, promovare şi formare continuă. În acelaşi timp, trebuie să fii mereu relevant, creativ şi autentic. Sezoanele influenţează cererea, dar am învăţat să folosim perioadele mai liniştite pentru educaţie şi dezvoltare. Provocarea e să păstrezi echilibrul între artă şi antreprenoriat, fără să pierzi esenţa pasiunii.

3. Ce te emoţionează cel mai mult atunci când vezi lumea prin obiectivul altora?

Mă emoţionează sinceritatea privirii. Fiecare om vede altfel, iar când descopăr o imagine care spune ceva autentic, e ca şi cum aş privi sufletul lui. Îmi place să văd cum cursanţii mei îşi găsesc vocea vizuală. Nu există bucurie mai mare decât să vezi cum pasiunea prinde contur în ochii celuilalt. Fotografia devine astfel o punte între oameni, dincolo de cuvinte.

4. Cum selectezi destinaţiile şi momentele potrivite pentru fotografiere?

Aleg locurile care spun poveşti – fie prin lumină, fie prin oameni. În Japonia, de exemplu, fiecare anotimp are propria poezie vizuală: cireşii primăvara, frunzele toamna, ceaţa iarna. Studiez mult înainte de fiecare tur, dar las mereu loc şi pentru spontaneitate. Fotografia adevărată se întâmplă atunci când eşti deschis la neaşteptat. Pentru mine, momentul perfect este cel în care realitatea şi emoţia se întâlnesc şi nu de puţine ori deschiderea către acea doză de imprevizibil face dife-renţa.

5. Cum influenţează cultura japoneză (disciplină, respect, estetică) felul în care îţi construieşti munca şi relaţiile cu turiştii?

Cultura japoneză m-a învăţat răbdarea şi respectul pentru detaliu. În fotografie, asta se traduce prin atenţie, discreţie şi respect pentru subiect. Îmi place modul lor de a lucra în tăcere, cu o precizie care devine poezie. În relaţiile cu turiştii, aplic aceleaşi principii: empatie, respect şi claritate. Fiecare tur devine astfel o experienţă armonioasă, unde disciplina întâlneşte bucuria de a crea.