Hoteluri pe bandă rulantă

Autor: Ioana Niţă Postat la 22 octombrie 2019 325 afişări

Grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management pariază 90 de milioane de euro pe piaţa din România. Reţeta dezvoltării: hoteluri care atacă trei zone diferite – aeroporturile, centrele istorice şi cele de business ale oraşelor.

Primele două hoteluri din România construite şi administrate de grupul Apex Alliance Hotel Management, controlat de mai mulţi antreprenori lituanieni printre care şi Nerijus Numavicius, considerat a fi cel mai bogat om din statul baltic, sunt Hilton Garden Inn din centrul vechi al Capitalei şi Hilton Garden Inn Bucharest Airport. În curând urmează lansarea celui de-al treilea hotel sub umbrela Apex Alliance – Courtyard by Marriott, care este localizat în zona Floreasca din Capitală, iar anul viitor vor fi finalizate alte două proiecte în Bucureşti – Moxy şi Autograph Collection by Marriott.

„Mai avem trei hoteluri care vor fi deschise în România. Courtyard by Marriott, care va fi deschis în luna aceasta, Moxy şi Autograph Collection. Moxy este un brand foarte cool, funky, un fel de party hotel. Are ca public ţintă milenialii, aşa că întreaga atmosferă va fi diferită. Intri în hotel, te întâmpină un tip cu barbă şi te întreabă dacă vrei o bere, dacă vrei să te cazezi, e o experienţă complet diferită. Suntem foarte încântaţi de acest brand şi sunt încântat de concept. Sunt un fel de milenial, destul de aproape de această generaţie, aşa că sunt foarte încântat”, a relatat pentru Business Magazin Gerhard Erasmus, CEO-ul Apex Alliance. La 38 ani, Gerhard Erasmus a acumulat o experienţă de peste 20 ani în industria hotelieră. Înainte de a se alătura grupului Apex Alliance, el a deţinut poziţia de director general pentru Radisson Hotel Group, iar anterior a petrecut circa zece ani în Africa de Sud, unde a lucrat pentru mai multe lanţuri hoteliere, precum City Lodge Hotels Limited, Legacy Hotels and Resorts, Belmond şi Only & Only Resorts.

„Am început să lucrez de foarte tânăr. Am călătorit în toată lumea, am avut parte de tot felul de experienţe. Am construit hoteluri în Africa. Este unul dintre cele mai dificile lucruri să construieşti un hotel în Africa, prin comparaţie, să ridici un hotel aici este a «walk in the park»”, a subliniat Gerhard Erasmus.

Cum este însă piaţa hotelieră din regiune şi în special cea din România? „Ne uităm la diferite pieţe din zonă. Deşi este o cerere mare, credem că oferta de hoteluri noi nu este la fel de mare. Vedem piaţa din România ca o oportunitate, considerăm că venim cu un avantaj prin faptul că aducem branduri noi pe piaţă, venim cu construcţii noi, ceea ce ne diferenţiază pe piaţă, mai ales în condiţiile în care sunt hoteluri de pe piaţă care poate au nevoie de renovare”, a punctat el.

Apex Alliance este acum unul dintre cei mai activi jucători din industria hotelieră din România, unde deocamdată nu sunt prezente foarte multe branduri internaţionale, care vor investi însă în curând şi pe plan local. În prezent, la nivelul ţării, Bucureştiul are cea mai dezvoltată infrastructură de cazare, cu aproape 11.000 de camere de hotel. Jumătate din camerele de hotel din Capitală sunt clasificate ca fiind de patru stele.

„Piaţa de investiţii în acest domeniu este destul de robustă. Ca destinaţie, desigur, îţi doreşti să ai un echilibru, o ofertă vastă de hoteluri, pentru că fiecare brand vine cu proprii săi followeri, clienţi fideli. Acest lucru creşte notorietatea unei destinaţii şi poate fi o unealtă de marketing. În această piaţă robustă care caracterizează România suntem lideri de piaţă, ca mărime, ca număr de camere pe care le vom deţine în oraş cu siguranţă.”

Grupul Apex a intrat pe piaţa locală în 2017, când a deschis hotelul Hilton Garden Inn în inima Centrului Vechi al Capitalei, în urma unei investiţii de 20-25 milioane de euro, sumă ce a fost necesară pentru reconstrucţia clădirii în care operează acesta. În total, hotelul Hilton Garden Inn din centrul Bucureştiului are 210 de camere. Capacitatea de cazare a hotelului Hilton Garden Inn amplasat chiar în incinta Aeroportului Internaţional Henri Coandă, primul astfel de hotel din România, este similară – 218 camere.

„Cred că mai toate oraşele principale au un hotel în aeroport, Bucureştiul a fost printre ultimele, cel puţin în rândul oraşelor similare ca mărime şi dinamică din regiune”, a menţionat Gerhard Erasmus, adăugând că durata de construcţie a hotelului a fost de 16 luni, iar investiţia s-a ridicat la 19 milioane de euro. Hilton Garden Inn Bucharest Airport se află la o distanţă de doar 150 de metri de terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă, adresându-se cu precădere segmentului de business, personalului companiilor aeriene ce operează pe Aeroportul Henri Coandă, fiind totodată şi o soluţie pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate.

De ce un hotel în aeroport? „E o ecuaţie simplă. Sunt foarte mulţi pasageri internaţionali care ajung aici pe aeroport, iar când analizăm o piaţă luăm în considerare centrul vechi al oraşului, centrele de business şi aeroporturile. Întotdeauna există cerere. Mai ales când nu există alternativă reală în zonă. Aşa că nu a fost o decizie grea. Nu avem alt hotel construit în aeroport, însă suntem în negocieri pentru managementul unor astfel de hoteluri”, a explicat el.

Hilton Garden Inn Bucharest Airport aparţine segmentului „focused hotels” al lanţului Hilton, designul fiind modern, funcţional, cu accente minimaliste şi contemporane. Pe lângă cele 218 camere din categoria superior, standard, hotelul Hilton din aeroport dispune şi de 5 săli de conferinţă cu o suprafaţă totală de 225 de metri pătraţi, ce pot fi compartimentate în funcţie de necesităţi. În plus, camerele sunt dotate cu birouri, scaune ergonomice şi Wi-Fi care să asigure un mediu de lucru confortabil şi eficient pentru clienţii din zona business.

Courtyard by Marriott, a treia investiţie a Apex Alliance pe plan local, este primul hotel din România care activează sub acest brand. Hotelul, amplasat la intersecţia bulevardelor Dimitrie Pompeiu şi Barbu Văcărescu, pe terenul fostului service Sama, are în total 259 de camere, care sunt deja operaţionale. A patra unitate hotelieră construită de grupul lituanian este Autograph by Marriott.

„Autograph, care se adresează unui alt segment, face parte dintre brandurile de lux, va fi tot în Centrul Vechi, probabil va fi deschis în vara anului viitor. Avem o echipă de top care va veni în România pentru a ne ajuta să creăm o experienţă uluitoare, promitem că va fi ceva extraordinar. Hotelul va avea 2-3 restaurante, un bar foarte interesant, un Spa”, a precizat CEO-ul Apex Alliance. El a adăugat că în total bugetul de investiţii pentru cele patru hoteluri din România se ridică la 90 milioane de euro.

Modelul de business al grupului lituanian se axează pe două direcţii – dezvoltare imobiliară şi management pentru hoteluri.

„Construim hoteluri şi asigurăm management pentru hoteluri. Am dezvoltat un concept de business care nu este doar eficient, dar şi atractiv pentru alţi investitori. Construim un hotel, iar un hotel nou are nişte avantaje de necontestat, aducem un brand foarte puternic, cu propria istorie şi comunitate, dar şi o echipă grozavă care să facă hotelul operaţional. Acest proces poate lua şi câţiva ani, dar suntem hotărâţi să facem din fiecare hotel un succes pe piaţă”, a afirmat Gerhard Erasmus. Apoi, după ce devine complet operaţional, a punctat el, grupul ia în considerare vânzarea hotelului.

„Dar chiar şi după vânzarea hotelului, Apex asigură în continuare managementul. Acest lucru poate însemna încă 15-20-25 de ani. Vânzarea unui hotel – ca să fim mai exacţi, vânzarea clădirii – este o modalitate pentru noi să ne extindem şi să continuăm investiţiile.”

Recent, Apex Alliance a fost contactat în vederea vânzării hotelului Hilton Garden Inn din Centrul Vechi al Bucureştiului, care are un grad de ocupare de peste 85% la un an de la deschidere. Anul trecut, afacerile Hilton Garden Inn din centrul Capitalei s-au ridicat la 5,5 milioane de euro, ţinta pentru 2019 fiind de 7 milioane de euro.

„Chiar în aceste condiţii, în care luăm în considerare vânzarea unităţilor hoteliere construite şi operate, Apex Hotel Management va rămâne în continuare cel care se ocupă de gestionarea hotelurilor”, a subliniat CEO-ul Apex Alliance. În funcţie de negocierile purtate, grupul lituanian gestionează un hotel timp de 15-20-25 de ani.

Pentru moment, din punctul de vedere al dezvoltării imobiliare, Apex Alliance nu mai are în plan alte investiţii pe piaţa din România, însă din punctul de vedere al managementului hotelier, se află în discuţii cu câteva branduri internaţionale.

„Nu am finalizat încă negocierile şi suntem interesaţi şi de alte oraşe secundare. Ne-am construit o reputaţie, aşa că am observat o deschidere şi din partea investitorilor locali.”

La nivelul întregii pieţe europene, grupul lituanian îşi îndreaptă acum atenţia preponderent către oraşele secundare, în condiţiile în care în toate capitalele din regiune există deja o prezenţă destul de mare pe piaţa hotelieră.

„Suntem în proces de construcţie a unui hotel în Veneţia, este un moment foarte important pentru noi. Va fi un hotel fantastic, nou, 324 de camere, chiar pe insulă. Avem acum în vedere extinderea spre centrul Europei, pentru că pe zona de est deja ne-am consolidat poziţia. Italia – Milano, Roma, Florenţa, Veneţia – este printre priorităţile noastre”, a relatat el despre planurile Apex Alliance. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.