Honda şi Nissan s-au aliat în încercarea de a supravieţui trendului mondial de autovehicule electrice

Autor: Andrei Şerbănescu Postat la 15 martie 2024 17 afişări

Honda şi Nissan s-au aliat în încercarea de a supravieţui trendului mondial de autovehicule electrice

Honda şi Nissan vor explora un parteneriat în domeniul vehiculelor electrice în cadrul unui acord care reuneşte doi dintre cei mai mari producători auto din Japonia pentru a concura cu Tesla şi cu jucătorii chinezi emergenţi, raportează Financial Times.

Parteneriatul dintre cei doi rivali japonezi subliniază presiunile cu care se luptă constructorii de automobile, în contextul creşterii cheltuielilor pentru tehnologie şi al costurilor ridicate necesare tranziţiei către automobilele electrice.

Într-o declaraţie de vineri, cele două companii au precizat că domeniul de aplicare al colaborării include platforme software pentru automobile şi componente de bază legate de vehiculele electrice. 

„În această perioadă de transformare unică în industria auto, vom examina potenţialul unui parteneriat între Nissan şi Honda", a declarat preşedintele Honda, Toshihiro Mibe.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.