Florin Petre: Ştiam că staţia GPL a fost închisă. Nu e de competenţa Primăriei să facă verificări

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 29 august 2023 37 afişări

Nu este în competenţa primăriei să facă verificări, afirmă primarul comunei Crevedia, Florin Petre, despre exploziile de sâmbătă. El afirmă că nu a primit nicio sesizare scrisă despre funcţionarea staţiei GPL. Responsabil, în opinia sa, este patronul firmei.

Florin Petre: Ştiam că staţia GPL a fost închisă. Nu e de competenţa Primăriei să facă verificări

„Ştiam că a fost închisă (staţia jGPL - n.r.). Nu este în competenţa primăriei să facă acest lucru (verificări - n.r.) şi din moment ce nu a primit nicio sesizare, că s-a vehiculat la presă că a venit, a zis... Nu avem nimic scris la Primărie. Cei care sunt afectaţi puteţi să-i întrebaţi...”, spune Florin Petre, primar al comunei Crevedia.

El afirmă că dacă nu au fost făcute sesizări la primărie, „nu s-a ştiut”.

„Dacă s-au făcut (sesizări - n.r.) la poliţie, trebuie verificat la poliţie. Sunt organe competente care pot face acest lucru”, adaugă Petre.

El afirmă că trecea pe lângă acea staţie GPL de două ori pe săptămână: „poarta închisă şi atât”.

„Patronul firmei (este responsabil - n.r.) ce treabă aveam noi, dacă noi am fost înştiinţaţi că s-a oprit activitatea. Noi am văzut cu ochii noştri că uşa este închisă şi nu mai circulă nimeni”, încheie primarul din Crevedia.

Două explozii au avut loc sâmbătă la staţia GPL din Crevedia. Doi oameni - soţ şi soţie - au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajaţi ai Ministerului de Interne - pompieri, poliţişti şi jandarmi care au acţionat la faţa locului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
primar,
petre,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.