Fenechiu (PNL): Nimeni nu îşi doreşte tehnocrat

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 20 iunie 2025 16 afişări

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, spune pentru gandul.ro că promisiunea din campanie a lui Nicuşor Dan că TVA nu va creşte în timpul mandatului său, pe care o invocă acum, a fost o tentaţie de a convinge electoratul de dreapta.

Fenechiu (PNL): Nimeni nu îşi doreşte tehnocrat

„Într-o campanie electorală complicată, cu un specific aparte şi inedit pentru România, Nicuşor Dan, în tentaţia firească de a convinge electoratul de dreapta să-l voteze, a pledat pentru o stabilitate financiar-fiscală şi pentru o reformă a statului care să exclude o creştere a fiscalităţii. Într-un studio de televiziune, un jurnalist a lansat o provocare să semneze că el nu va creşte TVA-ul. Nicuşor Dan, în campania electorală, a semnat această hârtie, pe care cred că o semna orice alt candidat, pentru că nu puteai în momentul respectiv să discuţi despre o reformă fiscală care să poată include şi alte taxe”, a spus Daniel Fenechiu.

Întrebat dacă consideră că acea promisiune a lui Nicuşor Dan a fost o greşeală, Daniel Fenechiu a precizat că „e greu de spus”.

„Hai să zicem că poate a fost mai mult din zona inabilităţii. Nicuşor a reacţionat onest. Eu sunt convins că dorinţa lui este să nu crească nicio taxă, însă probabil că dacă ar fi mers mai mult pe atribuţiile constituţionale în care preşedintele nu are atribuţii în materia politicii economice, ci singura posibilitate este să retrimită o lege în Parlament sau să o atace la Curte (n.r. Curtea Constituţională a României), probabil că ar fi dat un răspuns mai tehnic.

Însă, în acel context în care era atât de acerbă bătălia şi pentru a intra în turul doi şi pentru a îl ajunge din urmă pe candidatul suveranist, Nicuşor Dan a dorit să dea un răspuns care să reprezinte voinţa lui, că nu vreau să cresc taxe şi, da, nu voi creşte taxele”, a argumentat Daniel Fenechiu.

Liderul senatorilor PNL a mai adăugat că Nicuşor Dan, după ce a ajuns la Cotroceni, „a trebuit să ia de coarne problema” deficitului României şi a descoperit că „din informaţiile şi din datele şi din soluţiile pe i le-au prezentat cei din zona respectivă, a rezultat că cea mai facilă şi sigură variantă de scădere a deficitului cu procentul dorit este o creştere a TVA-ului, care are efecte imediate”.

Întrebat şi dacă insistenţa lui Ilie Bolojan de a creşte TVA, în ciuda opoziţiei preşedintelui, este justificată, Daniel Fenechiu a precizat că „domnul Bolojan nu insistă”.

„Domnul Bolojan, ca orice manager acreditat de rezultate spune «ca să putem scădea deficitul cum ne-am propus, unica soluţie este creşterea TVA-ului de la 19% la 21%». Pentru că orice reformă de altă natură, pentru că s-a discutat practic ca reducerea deficitului să se facă două treimi din reduceri şi doar o treime din creştere a fiscalităţii, orice reducere de personal pe care vrei s-o faci astăzi, orice comasare de instituţie, orice tăiere de ce vrei, produce efecte de la anul. Ori tu ai o problemă cu deficitul anul ăsta. Poţi modifica orice alt impozit, că modifici impozitul pe venit, impozitul pe profit, impozitul pe proprietate, le poţi face doar cu efecte pe anul următor. Singura măsură fiscală care îţi oferă posibilitatea să încasezi rapid la buget este creşterea TVA-ului. Din punctul ăsta de vedere, da, este un anumit tip de blocaj”, a spus Daniel Fenechiu.

Despre ce ar putea să facă în continuare Nicuşor Dan, liderul senatorilor PNL a precizat că sunt două posibilităţi.

„El are posibilitatea să îl desemneze pe Ilie Bolojan şi să-i spună că-şi menţine dorinţa ca TVA să nu crească, asta este dorinţa lui, şi că îl roagă să facă treaba respectivă, Bolojan împreună cu coaliţia urmând să ia o decizie. Sau are posibilitatea Nicuşor Dan să numească pe altcineva care promite că nu va creşte TVA-ul. Dar necrescând TVA-ul nu te poţi situa în limitele de deficit pe care ţi le propui. Deci suntem într-o situaţie nu foarte simplă”, a explicat Daniel Fenechiu.

Tot acesta a precizat şi faptul că nu crede în varianta unui premier tehnocrat, scenariu lansat atât în timpul negocierilor, cât şi după blocajul dintre preşedinte şi liderul interimar al PNL.

„Din declaraţiile care le-am văzut şi la celelalte partide, văd că nimeni nu-şi doreşte tehnocrat. Nu-şi doreşte nici USR-ul, care a declarat că vrea doar Bolojan, nu-şi doreşte nici PSD-ul, care a zis că este exclus un tehnocrat, e nevoie de un om politic care să-şi asume, UDMR-ul e pe aceeaşi linie. Deci, una peste alta, nu cred că soluţia unui tehnocrat este o soluţie viabilă. Şi când spun asta mă refer la împrejurarea că un tehnocrat nu poate să aibă abilităţile şi conexiunile politice necesare să gestionez asemenea coaliţie. Deci, degeaba mergi pe teoria că îi dai o foaie de parcurs pe care o agreează şeful statului, care să includă toate măsurile, mai puţin creşterea TVA-ului, şi să le aplice, pentru că apar dificultăţi în implementare şi acolo îţi trebuie decizie politică, expertiză politică şi susţinere politică”, a adăugat Daniel Fenechiu.

În ceea ce priveşte varianta intrării la guvernare a PNL chiar şi cu in premier tehnocrat, Daniel Fenechiu spune că liberalii nu fug de responsabilitate.

„Bolojan a declarat cât se poate de clar că Partidul Naţional Liberal este parte a soluţiei. Noi nu fugim de responsabilitate. Avem responsabilitate pentru situaţia care se găseşte astăzi, că am fost la guvernare în ultimii cinci ani de zile şi avem şi obligaţia morală să fim parte a soluţiei unui Guvern puternic care să rezolve problema deficitului. Deci, din punctul ăsta de vedere, preşedintele trebuie să desemneze un prim-ministru. Partidul Naţional Liberal, din informaţiile pe care le deţin, va susţine primul ministru desemnat de preşedintele României. Că ne dorim să fie Bolojan în care avem încredere, ştim că poate să rezolve problema, sau dacă preşedintele are o altă soluţie de prim-ministru care să nu crească TVA-ul şi să rezolve problema, e o problemă care ţine strict de preşedintele României. Ilie Bolojan este un partener al unei soluţii pentru România”, a declarat Daniel Fenechiu.

Întrebat şi de ce consideră că blocajul acesta pe TVA s-a produs atât de târziu şi nu a fost rezolvat în timpul celor trei săptămâni de negocieri, Daniel Fenechiu a precizat că măsura creşterii TVA a rezultat în momentul în care măsurile fiscale trebuiau prinse în programul de guvernare.

„Discuţiile au vizat în principal identificarea măsurilor care ar putea să conducă spre ţinta acestui guvern, adică reducerea deficitului. Au fost identificate mai multe soluţii şi în momentul în care ele trebuiau prinse într-un program şi în momentul în care s-au făcut toate simulările de rigoare, a rezultat cât se poate de clar că fără majorare a TVA-ului este foarte greu, aş putea spune imposibil, să te încadrezi în ţinta de deficit. Este motivul pentru care preşedintele, văzând care este decizia analiştilor şi economiştilor din coaliţie, s-a confruntat cu ipoteza evidentă a faptului că un guvern condus de Ilie Bolojan are ca una din măsurile pe care doreşte să le implementeze creşterea TVA-ului. Până la momentul când s-a ajuns la forma finală erau mai multe propuneri şi au făcut diverse calcule”, a conchis Daniel Fenechiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fenechiu,
bolojan,
dan

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.