Economia chineză şubrezeşte sub presiunea americanilor şi europenilor: Exporturile celei de-a doua economii a lumii au scăzut neaşteptat în octombrie
Exporturile Chinei au scăzut pentru prima dată de la introducerea tarifelor americane în aprilie, subliniind impactul tensiunilor comerciale prelungite, notează FT.
Exporturile celei de-a doua economii din lume au scăzut cu 1,1% în octombrie, raportat în dolari, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de autoritatea vamală chineză. Ultima scădere fusese înregistrată în februarie.
Declinul, neaşteptat, survine după luni de creşteri puternice ale exporturilor, inclusiv un avans de 8,3% în septembrie. Analiştii chestionaţi de Reuters anticipaseră o creştere de 3% pentru luna trecută.
Economia Chinei s-a bazat puternic pe comerţul extern pentru a compensa efectele unui declin de patru ani în sectorul imobiliar şi ale încrederii slabe a consumatorilor pe plan intern, în pofida intensificării tensiunilor comerciale cu Statele Unite.
Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump şi omologul său Xi Jinping au convenit asupra unui armistiţiu de un an, după ce tensiunile s-au amplificat în ultimele luni pe fondul restricţiilor Beijingului privind metalele rare.
Exporturile Chinei către SUA au scăzut în ultimele luni, dar acest declin a fost compensat, de obicei, de creşterea livrărilor către Asia de Sud-Est şi Europa.
În octombrie însă, exporturile către ambele regiuni au încetinit: Cele către UE au crescut cu doar 0,9%, iar cele către Asia de Sud-Est au avansat cu 11%, cel mai mic ritm din februarie. Exporturile către SUA au scăzut cu 25%.
Importurile au crescut cu 1% în octombrie, mult sub nivelul de 7,4% înregistrat în septembrie şi sub aşteptările analiştilor, care anticipau un avans de 3,2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













