Comisia Europeană şi-a manifes­tat recent susţinerea pentru un nou acord de explorare de gaze offshore dintre Grecia şi ExxonMobil, argu­men­tând că o colaborare cu parte­neri „de încredere“ ca SUA va ajuta Europa să scape în sfârşit de depen­denţa de gazele ruseşti.

Este o susţi­nere surprinzătoare într-un moment în care blocul pre­tinde că avansează rapid către un vii­tor bazat pe energie verde şi totuşi continuă să-şi adân­ceas­că dependen­ţa de hidrocarburi obţinute departe de Moscova, scrie Euractiv.

În acelaşi timp, un efort îndelung suspendat de a construi un cablu submarin de electricitate care să lege reţelele de electricitate ale Greciei, Ciprului şi Israelului pare să revină la viaţă. Investitori din Washington şi Tel Aviv au arătat un interes reînnoit faţă de proiect, iscând speranţe că unul dintre cele mai dificile elemente ale infrastructurii de energie medite­raneene ar putea fi totuşi revitalizat.

Cele două evenimente nu ar tre­bui privite separat. Mediterana de Est rămâne una dintre cele mai „in­fla­mabile“ scene geopolitice din lu­me, un loc unde, din cauza unor re­ven­dicări maritime care se suprapun, rivalităţi regionale nesoluţionate şi unei inerţii politice cronice, vaste re­zerve de energie au rămas neex­ploa­ta­te.

Oficialii europeni laudă de mul­tă vreme potenţialul regiunii, însă pu­ţini s-au arătat decişi să-l descătuşeze.

Lucrurile s-ar putea schimba. Discuţiile privitoare la perspectivele energetice ale regiunii s-au intensifi­cat imediat după revenirea lui Do­nald Trump la Casa Albă, noua ad­mi­nistraţie transmiţând o disponibili­tate de a impune ordine acolo unde Bruxelles-ul nu a reuşit în mod re­petat să conducă. Focusul mai intens al Washingtonului şi disponibilitatea americanilor de a-i susţine pe aliaţi cu infrastructură solidă au schimbat deja starea de spirit politică.

Recent, Grecia a încheiat un acord de explorare offshore cu ExxonMobil ce acoperă blocurile din nord-vestul Mării Ionice. Chevron, o altă mare putere americană, forează în apele mai puţin sensibile din punct de vedere politic din sudul Cretei. Pentru Atena, acordurile reprezintă o schimbare decisivă. Green Deal-ul UE permite un rol de tranziţie al gazului până când blocul va atinge neutralitatea climatică în 2050.

Grupurile de mediu nu sunt impresionate. ONG-ul World Wildlife Fund avertizează că noile foraje riscă să blocheze Grecia în decenii de dependenţă de combustibili fosili şi să submineze credibilitatea UE în materie de climat. Atena merge însă mai departe. Oficialii guvernamentali spun că forajele de testare ar trebui să se încheie până la începutul anului 2027. Dacă rezervele se vor dovedi viabile comercial, producţia ar putea începe în 2030 şi continua timp de cel puţin un deceniu.

Bruxelles-ul, departe de a se opune, salută discret iniţiativele.

O sursă din interiorul Comisiei a declarat pentru Euractiv că prioritatea numărul unu a UE rămâne eliminarea importurilor de gaze ruseşti, nu doar prin diversificarea surselor de aprovizionare, ci şi prin colaborarea cu „parteneri de încredere din domeniul energiei“.

Grecia pare la fel de angajată. Ţara a încheiat primul său acord GNL pe termen lung cu Washintonul, pe 20 de ani, pentru a cumpăra 700 milioane de metri cubi anual începând cu 2030. Un alt oficial al Comisiei a declarat că costurile suportate de Grecia vor fi incluse în exporturile de energie americane de aproximativ 680 miliarde de euro pe care Europa s-a angajat să le accepte în următorii trei ani.

Totuşi, chiar în condiţiile unei alinieri mai strânse a Greciei cu Washingtonul, ţara a avertizat Bruxellesul că Kremlinul ar putea exploata în continuare lacunele din arhitectura de sancţiuni a Europei. Atena a îndemnat oficialii UE să închidă o potenţială poartă de intrare a gazelor ruseşti în Bulgaria prin gazoductul TurkStream controlat de Gazprom.

„Nu putem permite ca gazele naturale să intre în Europa pe uşa din spate, prin Turcia“, a declarat recent premierul grec Kyriakos Mitsotakis.

În acest context, al doilea proiect major din Mediterana, Marele Interconector Maritim, a revenit pe ordinea de zi după ani de dispute între Atena şi Niscosia. Cablul submarin, finanţat parţial de UE, ar urma să lege reţelele de electricitate ale Greciei şi Ciprului înainte de a se extinde până în Israel.

Segmentul Grecia-Cipru a fost îngheţat pe fondul tensiunilor politice, dar a reînviat în condiţiile în care Washingtonul şi Tel Avivul îi recunosc valoarea strategică. În mai, preşedintele cipriot Nikos Christodoulides şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au căzut de acord să alinieze interconectorul cu coridorul India-Orientul Mijlociu-Europa. Acesta este promovat ca o alternativă aliniată la Vest la noul drum al mătăsii al Chinei, iar în plus ocoleşte Turcia.

Atena a informat Bruxellesul că Israel, SUA şi Emiratele Arabe Unite s-au arătat interesate să investească. Oficialii Comisiei consideră implicarea investitorilor americani şi din Orientul Mijlociu ca pe un potenţial progres, deşi aceasta nu a făcut comentarii publice.

O reuniune la nivel înalt în Washington este deja programată pentru aprilie.

Însă va trebui ca susţinătorii proiectului să fie precauţi. Turcia se opune planurilor şi are propriile ambiţii de a deveni un centru energetic regional. Cu toate acestea, Ankara rămâne indispensabilă pentru viitoarele strategii de apărare şi migraţie ale Europei. Pentru ca proiectul să decurgă fără probleme, ţările implicate va trebui să găsească un modus vivendi diplomatic cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, o sarcină deloc uşoară într-o regiune în care cablurile subacvatice pot avea un caracter la fel de politic ca şi conductele.