Despărţire - surpriză. Partenerii Peli se separă de Filip şi continuă activitatea sub brandul PELI

Autor: Andra Stroe Postat la 02 aprilie 2019 263 afişări

Partenerii Peli – alături de o echipă de avocaţi – , au ales să se separe de Filip şi să îşi consolideze de acum înainte practicile sub brandul PELI.

Despărţire - surpriză. Partenerii Peli se separă de Filip şi continuă activitatea sub brandul PELI

Cu o experienţă de 20 de ani în fuziuni şi achiziţii, real estate, drept comercial, finanţe-bănci şi cu o reputaţie solidă la nivel internaţional, partenerii Francisc Peli şi Carmen Peli au decis să propună pieţei o echipă de avocaţi de elită din noua generaţie pentru a reforma practicile din portofoliul lor, cu obiectivul de a-şi menţine poziţia de lider în aceste arii şi excelenţa în servicii.

În noul format, Francisc Peli işi va asuma poziţia de managing partner, rol pe care l-a deţinut în perioada 2008-2015 în cadrul PeliFilip.

Echipa PELI îi va include pe Oana Bădărau, partener şi head of real estate PELI – care a avut acelaşi rol în cadrul PeliFilip, şi Mihnea Galgoţiu-Săraru, partener şi head of dispute resolution PELI, care anterior a fost implicat în coordonarea departamentului PeliFilip de litigii. 

„Ne considerăm privilegiaţi că numele Peli şi-a câştigat o reputaţie solidă în avocatura de business. Am beneficiat de oportunităţi exceptionale şi am avut alături de noi oameni de excepţie. Am avut inspiraţia să luăm deciziile corecte la momentele potrivite. Acesta este un astfel de moment”, afirmă Francisc Peli.

Cu o experienţă vastă în cele mai importante tranzacţii financiar-bancare, healthcare şi telecom, Carmen Peli va coordona practica de M&A/ corporate şi va supraveghea ariile finanţe-bănci şi drept comercial. Recunoscută în rândul clienţilor pentru soluţiile legale inovatoare, Carmen Peli rămâne consultant senior pentru executivii de top din corporaţii şi fonduri de investiţii.

Având o experienţă de 12 ani în tranzacţii de anvergură din domeniul imobiliar, Oana Bădărău va conduce practica ce reuneşte una dintre cele mai mari şi mai experimentate echipe de avocaţi specializaţi în real estate din România.

Mihnea Galgoţiu-Săraru, care are experienţă de 10 ani în avocatura de afaceri şi a coordonat proiecte complexe de litigii şi arbitraje interne şi internaţionale din domenii precum telecom şi tehnologie, energie, finanţe, infrastructură, PPP, real estate, transporturi sau sport, va conduce departamentul Dispute Resolution din cadrul PELI.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
parteneri,
avocatura,
separare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.