Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin de la cunoştinţe sau prieteni

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 decembrie 2023 48 afişări

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra mesajelor primite de sărbători: „Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin din partea unor cunoştinţe sau prieteni. Pot avea contul compromis de atacatori”.

„Atenţie la mesajele primite în această perioadă, chiar dacă vin din partea unor cunoştinţe sau prieteni! Atunci când formularea textului pare suspectă şi sunteţi îndemnaţi prin mesaj să accesaţi link-uri sau ataşamente, mai ales atunci când nu primiţi detalii concrete despre motivul pentru care este necesar să faceţi acea acţiune, contactaţi expeditorul pentru lămuriri pe un alt canal de comunicare! Este posibil ca prietenul sau cunoştinţa dvs. să aibă contul compromis de atacatori”, transmite DNSC.

Potrivit sursei citate, de obicei, infractorii cibernetici compromit conturi online, mai ales conturi de social media, pentru a se folosi de încrederea generată de cont şi de conexiunile acestuia în lansarea de mesaje cu potenţial maliţios sau fraudulos.

„Printr-o simplă verificare a link-ului cu o soluţie de securitate disponibilă gratis online (virustotal.com) am putut observa ce se află de fapt în spatele mesajului primit”, se arată în finalul comunicatului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.