De la medic veterinar la vârful unei companii cu afaceri de peste 300 de milioane de euro şi 2.300 de angajaţi

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 28 ianuarie 2026 12 afişări

De la medic veterinar la vârful unei companii cu afaceri de peste 300 de milioane de euro şi 2.300 de angajaţi

Seriozitatea – aceasta este calitatea despre care Goran Panici, director general al Comtim, cel mai mare producător de carne, cu afaceri de peste 300 mil. euro anual, crede că l-a ajutat cel mai mult în evoluţia în carieră, dat fiind că managementul companiei la care lucrează de peste 20 de ani s-a bazat mereu pe el.

„Am încercat să-mi fac treaba la un nivel profesionist şi să o duc până la capăt. Dacă am spus că fac un lucru l-am şi realizat, deci cred că aici am avut eu un plus care m-a ajutat la nivel profesional. Când am lucrat în fermă sau am fost responsabil de mai multe ferme, dacă a fost nevoie de mine am fost şi în weekend la serviciu pentru că în industria noastră apar constant probleme şi trebuie să fii flexibil cu programul”, a povestit Goran Panici într-un interviu acordat ZF.

Managerul lucrează de peste 20 de ani în cadrul Comtim România, de când grupul Smithfield a preluat activele fostului combi­nat Comtim, care includea abatoare, mai multe ferme de creştere a porcilor, unităţi de producţie a furajelor şi platforme indus­triale, dar şi depozite.

Absolvent de medicină veterinară, a lucrat mai întâi în fermă şi apoi a evoluat treptat în cadrul companiei până a devenit, în 2013, director general al diviziei Smithfield Ferme, actuala Comtim România.

 În 2024, Smithfield România şi-a schim­bat numele în Comtim România, noul nu­me fiind ales şi pentru că producătorul de astăzi duce mai departe un brand născut în 1967.

„Eu cred că trebuie să-ţi placă ceea ce faci şi să faci foarte bine ceea ce îţi place. Întotdeauna trebuie să fii deschis să înveţi lucruri noi şi să accepţi şi ideile altora dacă te pot ajuta. Iar asta îi spun şi fiicei mele: nu vreau să te duc într-o direcţie sau alta, dar ceea ce vei alege, asigură-te că îţi place şi fă lucrurile cât de bine poţi. Arată că eşti serioasă şi vei avea succes”, a mai adăugat Panici.

El spune că şi învăţarea mai multor limbi străine îţi oferă mai multe şanse în a evolua în carieră.

 „Lucrând de la început într-o companie multinaţională, având colegi din Statele Unite ale Americii în top management, dacă nu puteam comunica cu ei, nu aveam nicio şansă să evoluez”.

Cât despre alegerea facultăţii, cea de Medicină Veterinară, executivul spune că a fost împins de la spate de părinţi să facă acest pas, însă crede că aceştia au simţit abilităţile pe care le avea.

„Mi-a plăcut foarte mult la ţară, mi-au plăcut animalele. Medicina veterinară e o facultate care oferă foarte multe posibilităţi de dezvoltare. Când zici medic veterinar nu trebuie să ne gândim doar la cineva care lucrează cu animale mici într-un cabinet sau un medic într-o fermă. Nu, poţi să lucrezi în industria alimentară, poţi să lucrezi în cercetare, poţi să lucrezi în foarte multe domenii şi să te specializezi în mai multe ramuri”, a punctat Goran Panici.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ajutor,
evolutie,
cariera,
producator,
afaceri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.