Cum arată traseul deşeurilor generate de firmele din România: 96% din deşeurile valorificate ajung să fie reciclate ”Eliminarea a ajuns o excepţie”
Peste 94% dintre deşeurile raportate de firmele din România au fost reciclate în 2025, potrivit unui set de date agregate provenite din evidenţele de gestiune ale operatorilor economici raportate în Registrul Deşeurilor, aplicaţie dedicată companiilor care generează deşeuri şi care sunt obligate să ţină evidenţa acestora.
Cifra contrastează puternic cu imaginea generală a gestionării deşeurilor din România şi indică faptul că, în mediul de afaceri, gestionarea deşeurilor funcţionează fundamental diferit atunci când există evidenţă clară şi trasabilitate, spun reprezentanţii Registrului Deşeurilor.
Analiza acoperă aproape 500.000 de tone de deşeuri generate de persoane juridice, raportate de 890 de puncte de lucru, şi oferă una dintre cele mai consistente imagini de până acum asupra modului în care companiile îşi gestionează deşeurile atunci când obligaţiile legale sunt respectate. Societăţile care au raportat deşeuri activează în domenii precum medical, retail, HoReCa, industrie dar şi altele.
Conform Registrul Deşeurilor, în anul 2025, dintr-un total de 496.819 tone de deşeuri raportate de operatori economici, 481.488 tone au fost valorificate, rezultând o rată totală de valorificare de 96,9%.
Mai mult de 467.200 de tone au fost reciclate, rezultând o rată totală de valorificare de 94%, iar doar 15.071 tone au fost eliminate, în principal prin depozitare.
”Cu alte cuvinte, eliminarea reprezintă aproximativ 3% din totalul deşeurilor gestionate, devenind o excepţie, nu regula”, spun prezentanţii Registrul Deşeurilor.
Comparativ cu 2024, cantitatea totală de deşeuri raportată de firme în Registrul Deseurilor a crescut cu peste 700%, iar volumul deşeurilor reciclate s-a dublat ca urmare a promovarii obligaţiilor de evidenţa a deşeurilor de către persoanele juridice.
Rezultatele din mediul de afaceri vin într-un context în care România rămâne printre ultimele state din Uniunea Europeană la reciclarea deşeurilor municipale.
Conform datelor Eurostat, rata de reciclare a deşeurilor municipale în România este estimată la aproximativ 11–13%, iar peste 70% dintre deşeurile municipale ajung la depozitare.
Prin comparaţie, media Uniunii Europene indică o rată de reciclare de aproximativ 48% pentru deşeurile municipale.
Aceste date sunt utilizate strict ca reper de performanţă, întrucât fluxurile de deşeuri municipale nu sunt comparabile metodologic cu deşeurile generate de persoane juridice, explică reprezentanţii Registrul Deşeurilor. Diferenţa de rezultate evidenţiază însă un aspect esenţial: acolo unde există evidenţă şi control, rezultatele sunt radical diferite.
Datele arată că problema majoră a României în domeniul deşeurilor nu este lipsa capacităţii de reciclare sau de valorificare, ci lipsa informării, lipsa evidenţei coerente, raportarea fragmentată şi absenţa trasabilităţii reale.
Datele prezentate provin din analiză agregată a evidenţelor de gestiune a deşeurilor raportate de operatori economici prin platformă digitală utilizată pentru conformarea la cerinţele legale din România privind gestionarea deşeurilor Registrul Deseurilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













