Cum a reuşit o tânără surferiţă de 34 de ani să construiască un imperiu evaluat la aproape jumătate de miliard de dolari

Autor: Ioana Matei Postat la 14 decembrie 2019 192 afişări

Cum a reuşit o tânără surferiţă de 34 de ani să construiască un imperiu evaluat la aproape jumătate de miliard de dolari

Într-o dimineaţă de mai din 2013, Melanie Perkins, fondatorul Canva, s-a găsit dusă de valuri pe canalul aflat între insula privată Necker a lui Richard Branson şi insulele Moskito.

Placa ei de kite s-a stricat, iar tânăra în vârstă de 26 de ani a aşteptat ore bune ca să fie salvată. Piciorul ei a fost rănit de un coral de recif, amintindu-şi astfel cât de periculos este hobby-ul ei.

În cele din urmă, această întâmplare a fost cheia în strategia de fundraing pentru un start-up de deisgn pe care l-a cofondat cu prietenul lei ei cu şase ani în urmă, Canva.

Compania Canva îşi are sediul central în Australia, departe de centrul de putere al lumii pentru start-up-uri Silicon Valley, astfel că obţinerea unei întâlniri de afaceri cu cineva important, precum şi găsirea unei finanţări, s-a dovedit a fi extrem de dificilă pentru Perkins. Antreprenoarea povesteşte într-un articol al publicaţiei internaţionale Forbes că a auzit cuvântul „nu” de la mai mult de 100 de investitori. Astfel că, atunci când l-a cunoscut pe organizatorul unui grup de kitesurfing de venture capitalists la o competiţie de pitch-uri din oraşul ei nativ, Perth, a început şi ea antrenamentele. La următoarea întâlnire a grupului, a avut un loc la masa decizională - chiar dacă aceasta însemna că trebuie să înfrunte cu curaj „apele periculoase”.

„Dacă pui piciorul în prag chiar şi puţin, trebuie să pătrunzi cu totul în oportunitatea care ţi se deschide în faţă”, spune antreprenoarea în interviul acordat publicaţiei internaţionale Forbes.

Canva a început cu un model de business modest, axat pe construirea unei afaceri de design de anuare. A evoluat într-o forţă globală, folosită de pest 20 de milioane de utilizatori din 190 de ţări. Platoforma funcţionează pe baza unor abonamente „freemium” la o aplicaţie online prin care construiesc totul, de la grafice de Pinterest până la meniuri elegante de restaurant. În afara unui preţ imbatabil (milioane de utilizatori nu plătesc nimic), avantajul cheie al Canva în faţa unor rivali gigant precum Adobe, este că este uşor de folosit. Înainte de Canva, amatorii „lipeau” ei singuri designuri în Microsfot Word sau plăteau pentru programe profesionale costisitoare. În prezent, oricine, de oriunde, poate downloada Canva şi poate crea ceva în mai puţin de 10 minute.

Veniturile companiei sunt generate de vânzarea unui abonament premium lunar de câte 10 dolari, iar fotografiile de calitate de pe Canva sunt disponibile pentru încă 1 dolar. Anul acesta, Canva aşteaptă venituri de peste 200 de milioane de dolari, iar la cea mai recentă rundă de finanţare a companiei, aceasta era evaluată la 3,2 miliarde de dolari. Melanie Perkins deţine un procent de 15% din companie, evaluat la 430 de milioane de dolari. Cofondatorul şi în prezent şi logodnicul ei, Cliff Obrecht, deţine un procent similar, astfel, cei doi au împreună o avere de mai mult de 800 de milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
asteptare,
gasire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.