CSR 2022. Birdville, un scurtmetraj regizat de păsări - Mastercard România

Postat la 05 ianuarie 2023 62 afişări

CSR 2022. Birdville, un scurtmetraj regizat de păsări - Mastercard România

Motivaţie:

Activităţile Mastercard din zona de sustenabilitate sunt structurate pe trei direcţii de acţiune: bunăstare, oameni şi planetă şi urmăresc iniţiative pentru creşterea nivelului de educaţie şi incluziune financiară, creşterea gradului de digitalizare, soluţii pentru smart cities, iniţative în domeniul sănătăţii şi iniţiative pentru protecţia mediului. Mastercard are parteneriate cu o serie de ONG-uri, precum Dăruieşte Viaţă (#NoiFacemUnSpital), APPE (realizarea şi distribuirea manualelor pentru opţionalul de educaţie financiară în şcoli), Narada (proiectul Harta Edu), Impact Hub Bucharest (proiectul Innovators for Children), Green Revolution (Roaba de cultură). Ideea proiectului „Birdville” a fost dezvoltată de Mastercard România şi OTP Bank, ca parte din acţiunile de sustenabilitate ale celor două branduri, ambele companii fiind preocupate de protejarea biodiversităţii. Prin intermediul acestuia, Mastercard şi OTP Bank şi-au propus să atragă atenţia asupra dezvoltării nesustenabile a Deltei, generată de poluarea provocată de turişti, ambarcaţiunile zgomotoase şi pescuitul necontrolat, care afectează biodiversitatea zonei.

Descrierea proiectului:

Delta Dunării este o zonă cu o biodiversitate impresionantă, găzduind peste 330 de specii de păsări, din totalul de 380 care se găsesc pe teritoriul ţării. Numărul acestora este însă pus în pericol de dezvoltarea accelerată şi nesustenabilă a Deltei. Ideea scurtmetrajului Birdville e diferită, pentru că în producţia acestui film, locul regizorului a fost luat chiar de păsări. Timp de patru zile, patru camere cu senzori de mişcare au fost amplasate în zone-cheie din Deltă, alese împreună cu Iliuţă Goean, ghid de turistim al agenţiei Descoperă Delta Dunării, pentru a surprinde activitatea păsărilor. Camerele s-au activat doar la detectarea mişcărilor acestora şi s-au oprit, de fiecare dată, după zece secunde de inactivitate. În timpul filmărilor, au fost surprinse nouă specii de pasări, printre care pelicanul comun, cormoranul mic, chira de baltă, stârcul cenuşiu şi pescăruşul râzător. Proiectul ţinteşte publicul larg, operatorii de servicii din Delta Dunării, locuitorii din această zonă şi turiştii care vizitează Delta Dunării.

Rezultate:

Birdville îşi propune să devină un mecanism de conştientizare şi educare a publicului, cu scopul de a genera acţiuni pentru conservarea Deltei Dunării. Website-ul campaniei prezintă documentarul, precum şi o serie de modalităţi prin care oamenii pot contribui la acest obiectiv, precum reciclarea selectivă, donaţii către ONG-uri, voluntariat sau susţinerea economiei locale. Documentarul a fost lansat în timpul Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL şi a fost vizionat de peste 8.000 de participanţi. Proiectul a generat peste 40 de apariţii în mediul digital şi TV, alături de zeci de postări în social media, cu un reach total estimat la 1,2 milioane. Documentarul va fi promovat în cadrul mai multor festivaluri internaţionale de film în perioada 2022-2023.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.