Crezi că ţi s-ar potrivi o meserie tehnică, dar nu te încântă varianta actuală a învăţământului profesional? Veşti bune: Ministrul Educaţiei anunţă reorganizarea acestui sistem din 2026
Sigur ai auzit tot felul de discuţii despre “liceu tehnologic” sau “calificări profesionale”. Crezi că ţi s-ar potrivi o meserie tehnică, dar nu te încântă varianta actuală a învăţământului profesional?
Vestea bună e că lucrurile se schimbă. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că învăţământul profesional/tehnologic se reorganizează în România, începând din anul şcolar 2026-2027.
„Mă aştept ca pe filiera tehnologică să avem programe atractive în relaţie strânsă cu mediul socioeconomic, până la varianta duală, vechiul model al «şcolilor profesionale» fiind astfel înlocuit cu acest nou model, care are toate avantajele celui vechi, dar aduce opţiuni în plus pentru elevi”, a transmis ministrul într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Practic, tot sistemul prin care poţi învăţa o meserie sau poţi combina teoria va fi regândit. Nu vorbim doar de cosmetizare, ci de un upgrade total.
Dar ce înseamnă asta pentru tine, cel care crede că s-ar descurca într-un domeniu tehnic şi ar vrea să studieze o meserie? Pe scurt, noul model înlocuieşte vechile şcoli profesionale şi le transformă într-un sistem care îţi dă libertatea să alegi şi să îţi faci un traseu adaptat la ce vrei tu.
Prin intermediul acestui nou model de învăţământ profesional, spune Daniel David, elevii vor putea obţine calificarea de nivel 3 numai pe filiera tehnologică, după clasa a XI-a, cu sau fără cadrul dual.
După reorganizare, detaliază ministrul, unii elevi vor intra rapid pe piaţa muncii, considerându-li-se învăţământul obligatoriu parcurs. Alţii, în paralel sau fără a intra încă pe piaţa muncii, îşi vor continua studiile liceale, obţinând nivelul de calificare 4 sau 5 (în studii postliceale sau terţiare non-universitare), după bacalaureat fiind eligibili şi pentru studii universitare.
„Prin acest demers - dublat de introducerea noului curriculum, care va fi disponibil în curând, inclusiv pentru filiera tehnologică - sper ca elevii să caute cu încredere această modalitate educaţională, nu să o vadă, cum se mai întâmplă uneori acum, ca pe o variantă reziduală sau periferică a filierelor teoretice sau vocaţionale, generând în unele zone şi cote crescute de analfabetism funcţional”, a mai adăugat Daniel David.
El explică, de asemenea, contextul şi motivul din spatele acestei reorganizări.
„Legea 198/2023 impunea anumite constrângeri, lăsând însă şi libertăţi importante, gândite cu scopul de a fi folosite diferit de actori diferiţi (ex.: şcoli profesionale, licee tehnologice, operatori economici etc.).”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













