Comisia Europeană flexibilizează proiectul privind limitarea importurilor de petrol din Rusia

Autor: Mihai Draghici Postat la 30 mai 2022 26 afişări

Comisia Europeană va flexibiliza proiectul de interzicere a importurilor de petrol din Rusia, iar embargoul nu va mai fi general, astfel încât toate naţiunile din cadrul Uniunii Europene, inclusiv Ungaria, să accepte planul noilor sancţiuni împotriva Moscovei, afirmă oficiali de la Bruxelles.

Ambasadorii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene modificarea proiectului sancţiunilor asupra importurilor de petrol din Rusia. Iniţial, Comisia Europeană propunea oprirea totală, în mod etapizat, a importurilor de petrol din Rusia, dar Ungaria a anunţat că nu va accepta acest plan, argumentând că sistemul energetic ungar ar fi grav afectat.

Acum, conform noului proiect elaborat de Comisia Europeană la cererea reprezentanţilor statelor membre în Consiliul UE, importurile de petrol vor continua temporar prin oleoducte, în timp ce importurile de petrol la bordul navelor vor fi oprite, afirmă oficiali de la Bruxelles, sub protecţia anonimatului, citaţi de site-ul Politico.eu.

Noul proiect a fost elaborat pentru a fi supus dezbaterilor la nivelul liderilor statelor membre UE, în cursul summitului special al Consiliului European, programat luni după-amiază şi marţi dimineaţă.

Nu este clar dacă premierul Ungariei, Viktor Orban, va accepta acest plan. Oricum, chiar dacă îl va accepta, stabilirea aspectelor tehnice va amâna introducerea planului de limitare a importurilor de petrol în cel de-al şaselea set de sancţiuni împotriva Rusiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
petrol,
rusia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.