Combustibilul de care depinde o lume întreagă se scumpeşte în mod neaşteptat. Analiştii avertizează: Guvernele trebuie să înceapă refacerea stocurilor de acum, orice întârziere e periculoasă

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 21 august 2023 445 afişări

Combustibilul de care depinde o lume întreagă se scumpeşte în mod neaşteptat. Analiştii avertizează: Guvernele trebuie să înceapă refacerea stocurilor de acum, orice întârziere e periculoasă

În orice alt moment al istoriei, starea actuală a pieţei globale a motorinei ar fi provocat panică în unele ţări. Singura veste bună este că în urma cu un an piaţa arăta mult mai rău, şi cu toate acestea haosul complet n-a reuşit să se instaleze.

Peste tot în lume, preţurile combustibilului au început să accelereze la un nivel foarte mare în raport cu ţiţeiul din care este fabricat, ceea ce indică o penurie care ar trebui să alarmeze guvernele obsedate de inflaţie de pretutindeni. Iar în doar câteva luni, emisfera nordică va intra în iarnă, ceea ce va creşte cererea de încălzire, scrie Bloomberg.

„Ar trebui să acumulăm stocuri de acum, ca măsură de prevenţie, chiar dacă  în mod obişnuit consolidăm depozitele din septembrie”, a declarat Eugene Lindell, şeful departamentului de produse rafinate al consultantului industrial FGE.

Vestea bună este că piaţa arăta chiar mai rău anul trecut în această perioadă, după invazia Rusiei în Ucraina - iar preţurile au scăzut în cele din urmă, ajutate de o iarnă relativ blândă. Cu toate acestea, stocurile micşorate din prezent înseamnă că lumea nu-şi poate permite nicio surpriză pe piaţă: pot apărea oricând restricţii de aprovizionare sau şocuri ale cererii pot veni din cauza vremii reci sau a unor economii surprinzător de puternice.

Pieţele petroliere au fost zguduite în ultimele săptămâni de creşterea marjelor de producţie a carburanţilor, iar restricţiile impuse de rafinării au redus oferta globală, în condiţiile în care producătorii de ţiţei, inclusiv Arabia Saudită, refuză să vândă acolo unde există semnele unei penurii.

Stocurile de motorină din nord-vestul Europei vor scădea în următoarele luni, potrivit companiei de consultanţă Wood Mackenzie Ltd. Deşi acest lucru este tipic pentru această perioadă a anului, stocurile sunt în prezent mai mici decât normele istorice - deşi sunt încă în creştere faţă de anul trecut.

În SUA, preţurile la motorină au crescut constant de la sfârşitul lunii iulie, atât de mult încât au contribuit mai mult la inflaţie decât benzina în august. Rafinăriile americane nu au reuşit să acumuleze stocuri în această vară, perioada tipică de creştere a ofertei între sezoanele de recoltă şi înainte de încălzirea de iarnă. Acest lucru se datorează faptului că condiţiile de piaţă au făcut ca acumularea de stocuri să fie un eşec, la fel ca anul trecut.

Performanţa pieţei motorinei este importantă dincolo de universul câtorva comercianţi specializaţi.

În definiţia sa cea mai largă, acest tip de combustibil - care are specificaţii variate şi este utilizat în toate domeniile, de la automobile şi nave până la încălzire şi maşini grele - reprezintă cea mai mare parte a cererii de produse petroliere.

Mai mult decât atât, este un combustibil vital pentru lanţurile de aprovizionare din întreaga lume, iar lipsurile majore şi şocurile de preţ pot avea implicaţii pentru guverne şi industrii.

Anul trecut, preţurile ridicate la motorină au provocat greve ale transportatorilor din Asia, presând guvernele care încercau să evite inflaţia cauzată de creşterea costurilor energiei. În SUA, fermierii şi companiile de transport rutier care cumpără în vrac vor avea şi mai mult de suferit din cauza creşterii costurilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.