Coaliţia „BlackRot”: Germania este pe muchie de cuţit după ce planurile viitorului cancelar german Friedrich Merz sunt diulate de partide, în timp ce economiştii sunt dezamăgiţi de lipsa reformelor structurale curajoase după pachetul de 1.000 de miliarde de euro
După ce a câştigat alegerile din Germania, Friedrich Merz a promis că va forma un guvern de coaliţie în două luni — o promisiune ambiţioasă după standardele recente ale politicii germane. Mişcările lui Donald Trump privind tarifele vamale au făcut ca acest lucru să se întâmple şi mai repede, scrie FT.
Anunţând acordul miercuri, liderul creştin-democraţilor a enumerat ameninţările greu de acceptat la adresa securităţii şi prosperităţii ţării sale: preşedintele rus Vladimir Putin ameninţa Europa, iar administraţia americană „a declanşat noi turbulenţe”, provocând o incertitudine economică „uriaşă”.
„Am desfăşurat negocierile într-o situaţie de tensiuni politice globale în creştere — într-o situaţie în care multe forţe, din interior şi din exterior, nu colaborează cu noi,” a spus Merz, stând alături de liderii social-democraţilor şi ai CSU, partidul său soră din Bavaria.
Acest progres, care înseamnă că Merz ar putea deveni cancelar la începutul lunii mai, vine într-un moment în care cea mai mare economie din zona euro se confruntă cu dificultăţi de creştere.
După trei ani de stagnare, tarifele vamale de 20% impuse de Trump asupra produselor europene — chiar dacă au fost suspendate pentru 90 de zile — planează ameninţător, riscând să împingă economia germană în recesiune şi să anuleze toate câştigurile din pachetul de cheltuieli de 1.000 de miliarde de euro propus de Merz pentru următorul deceniu.
Între timp, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care s-a opus stimulului fiscal pentru apărare şi infrastructură, câştigă tot mai mult sprijin. După o victorie istorică pe locul doi în alegerile din februarie, AfD a depăşit miercuri pentru prima dată CDU în sondaje, devenind principala forţă politică din Germania.
„În aceste vremuri turbulente, ceea ce este necesar, în sfârşit, este un guvern federal capabil să acţioneze,” a declarat Robin Winkler, economist-şef pentru Germania la Deutsche Bank.
Acordul de coaliţie, de 146 de pagini, care conturează principalele politici ale guvernului în domenii precum economia, apărarea, afacerile externe şi energia, a fost primit cu puţin entuziasm de majoritatea economiştilor, care au subliniat lipsa unor reforme structurale ambiţioase, în contextul în care partenerii de coaliţie şi-au diluat sau neutralizat reciproc promisiunile.
Documentul include o promisiune de reducere a impozitului pe profit cu 5 puncte procentuale din 2028 — o măsură CDU — şi creşterea salariului minim la 15 euro pe oră — o promisiune de campanie a SPD. Merz a obţinut desfiinţarea beneficiilor sociale introduse de coaliţia anterioară condusă de SPD, dar nu a reuşit să obţină reduceri ale impozitului pe venit.
„Planul promite mai multe subvenţii, dar identifică doar economii modeste,” a remarcat Holger Schmieding, economist-şef la Berenberg.
Reformele planificate „nu se ridică la nivelul unui ‘mare compromis’ între centru-dreapta şi centru-stânga, de care Germania are nevoie pentru a reveni pe calea unei creşteri viguroase pe termen lung,” a adăugat el. Măsurile ar putea totuşi stimula potenţialul de creştere anuală pe termen lung al PIB-ului real al Germaniei, care se situează în prezent la un modest 0,4%, dar probabil nu îl vor dubla, aşa cum sperase.
Totuşi, Merz a insistat miercuri că va urmări o schimbare radicală. Viitorul guvern va reduce dimensiunea aparatului guvernamental federal cu 2% pe an, a spus el. A subliniat însă că „acest lucru nu ar trebui să implice concedieri”.
„Nu îl angajăm pe Elon Musk aici,” a spus Merz, referindu-se la rolul miliardarului american în administraţia Trump privind concedierea angajaţilor guvernamentali. „Facem asta într-un mod social acceptabil, raţional şi măsurat.”
Politiciana ecologistă Ricarda Lang, cunoscută pentru umorul său şugubăţ, a sugerat ca alianţa să fie numită „BlackRot”, pentru a simboliza ceea ce ea a sugerat că este o combinaţie putredă între Merz, fost executiv la BlackRock (partidul său fiind reprezentat de culoarea neagră), şi roşul (rot) SPD-ului.
Armin Steinbach, profesor la Universitatea HEC de lângă Paris, a declarat că rezultatul „arată că ambele partide s-au ţinut sub control reciproc”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













