Ciolacu: A fost eliminat pragul de 9,4% din PIB, din PNRR, privind cheltuielile cu pensiile

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 septembrie 2023 154 afişări

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că a fost eliminat pragul de 9,4% din PIB din PNRR, privind cheltuielile cu pensiile, după discuţiile cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Ciolacu: A fost eliminat pragul de 9,4% din PIB, din PNRR, privind cheltuielile cu pensiile

„Ştiţi foarte bine că a fost eliminat, în urma discuţiei avute şi cu doamna preşedintă a Comisiei Europene. Urmează şi noi să finalizăm legea pensiilor - fiindcă avem un parteneriat, este corect. Cum a fost trimis PNRR la Comisie este fără 9,4% din PIB. Oricum, el n-ar fi fost atins. Problema este că nu putem condamna viitorul. Până în 2030 nu se ajungea la 9,4% din PIB. PIB creşte, e normal, se raportează la un nominal mai mare. Dar de datoria mea era să negociez, să avem această discuţie cu Comisia”, spune Marcel Ciolacu.

El spune că îşi doreşte ca legea pensiilor să fie finalizată anul acesta

„Da. Eu îmi doresc să fie finalizată. Şi zilele trecute am avut şi cu Banca Mondială, care este consultantul Ministerului Muncii şi al Comisiei pe legea pensiilor. Sunt trei variante. Deja au început negocierile, paralel cu închiderea pensiilor speciale, să avem cât mai repede. Şi cu legea pensiilor”, încheie Ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
prag,
pensii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.