Cine va fi noul director general al METROREX. Mandatul lui Dumitru Şodolescu se încheie marţi

Postat la 02 iulie 2019 71 afişări

Mandatul actualului director general interimar al METROREX, Dumitru Şodolescu, se încheie marţi, iar în locul acestuia va fi numit Marin Aldea, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii biroului de presă al METROREX.

Cine va fi noul director general al METROREX. Mandatul lui Dumitru Şodolescu se încheie marţi

Motivul pentru care mandatul lui Dumitru Şodolescu nu a fost prelungit de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ar fi presiunile sindicaliştilor care au protestat în nenumărate rânduri, aceştia fiind nemulţumiţi de lipsa de personal şi de alocările financiare insuficiente.

Actualul director a fost numit în funcţie în martie 2018, când l-a înlocuit pe Ion Constantinescu.

Ion Rădoi, liderul sindicaliştilor METROREX declara în august 2018 că „ar trebui să angajăm 700 de oameni pentru a avea siguranţă în circulaţia metroului, dar conducerea Metrorex a angajat directori şi personal de conducere în loc să asigure angajările la nivelul mentenanţei şi al celorlalte posturi necesare”.

Marin Aldea a mai deţinut această funcţie în 2017, dar a fost demis în data de 3 noiembrie de către Consiliul de Administraţie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
metrorex,
mandat,
director general,
incheiere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.