Chef Amalia Stanciu, Zexe Zahana: Ne dorim ca meniul să spună şi povestea grădinii, şi a producătorului, nu doar a bucătarului. Gătim în ritmul naturii, astfel că în fiecare anotimp avem produse de sezon
„Sezonalitatea este cu siguranţă unul dintre pilonii meniului nostru. Gătim în ritmul naturii, astfel că în fiecare anotimp apar în meniu preparate care pun în valoare ingredientele momentului. De la verdeţuri proaspete, legume din belşug, toamna legume coapte, preparate din carne sau deserturi speciale cu dovleac ori cu prune, fiecare sezon pune pe piedestal ingrediente vedetă din acea perioadă, luate de la producători locali. Ne dorim ca meniul să spună şi povestea grădinii, şi a producătorului, nu doar a bucătarului”, spune Amalia Stanciu.
Zexe Zahana este un loc unde tradiţia culinară românească este reinventată cu pasiune şi măiestrie. Chef Amalia Stanciu, parte din echipa Zexe, propune o experienţă culinară cel puţin surprinzătoare, între sărmăluţe din carne de mistreţ, piept de gâscă sau ţap, acompaniate de vinuri atent alese, iar în perioada postului, sărmăluţe cu orez şi ciuperci.
„Sezonalitatea este cu siguranţă unul dintre pilonii meniului nostru. Gătim în ritmul naturii, astfel că în fiecare anotimp apar în meniu preparate care pun în valoare ingredientele momentului. De la verdeţuri proaspete, legume din belşug, toamna legume coapte, preparate din carne sau deserturi speciale cu dovleac ori cu prune, fiecare sezon pune pe piedestal ingrediente vedetă din acea perioadă, luate de la producători locali. Ne dorim ca meniul să spună şi povestea grădinii, şi a producătorului, nu doar a bucătarului”, spune Amalia Stanciu.
Producătorii locali sunt, adaugă antreprenoarea, „parteneri în povestea noastră”. Compania alege producători care au grijă reală de sol, de culturi, de animale, de procesul de lucru, şi care pot garanta calitate constantă. În prezent, lucrează cu producători locali de legume şi brânzeturi, până la carne, vinuri şi fructe.
„Mulţi dintre ei sunt cu noi de ani de zile, astfel că ne leagă o relaţie de încredere şi loialitate.” Amalia Stanciu spune că lanţul de aprovizionare s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de început. Producătorii locali au devenit mai organizaţi şi mai atenţi la cerinţele restaurantelor, iar logistica permite acum un flux constant de ingrediente locale, fără compromisuri. Provocările apar în tranziţia dintre sezoane, dar chiar şi acestea sunt gestionate prin planificare.
De altfel, consumatorii sunt tot mai receptivi. Bucureştenii sunt curioşi, informaţi şi conştienţi de ceea ce pun în farfurie. Ei înţeleg că produsele locale au o valoare aparte şi că preţul reflectă munca reală din spate. Deşi există şi clienţi care urmăresc „cel mai bun preţ”, Amalia Stanciu spune că cei care aleg Zexe caută autenticitate şi calitate, fără compromisuri.
„Plăcinta de dovleac de la Bucătărioara e un exemplu foarte bun de preparat simplu, dar făcut cu ingrediente locale de sezon şi cu multă grijă. În acelaşi spirit, avem preparate precum tocăniţa de hribi cu mămăliguţă, zacusca de vinete coapte pe tablă sau coadă de vită şi fălcuţe de vită la cuptor cu prune şi vişine confiate, care spun aceeaşi poveste: gustul adevărat vine din ingrediente locale, în sezonul lor”, adaugă antreprenoarea.
Povestea brandului Zexe a început acum peste 20 de ani în Bucureşti, dintr-o nevoie simplă: reducerea cheltuielilor de protocol. Asociatul Amalia Stanciu, cu care a pornit brandul, a decis să deschidă un restaurant unde să îşi invite prietenii, transformând astfel costurile de protocol în experienţe culinare. Deşi niciunul nu avea experienţă în domeniu, au învăţat de la zero şi au pus întotdeauna clientul pe primul loc. Astfel, sub mâinile talentatei chef Amalia Stanciu, reţetele uitate din satele româneşti prind viaţă din nou şi ajung pe masă bucureştenilor.
„Zexe Zahana s-a născut din dragoste pentru tradiţia culinară românească, dar şi din dorinţa de a o duce mai departe, într-un limbaj actual. Nu reinventăm mâncărurile româneşti, ci le redăm farmecul. Luăm reţetele vechi şi le rafinăm prin tehnici moderne, păstrând însă sufletul lor. Ingredientele locale sunt cheia acestui echilibru, ele ne ancorează în autenticitate şi dau emoţie fiecărui preparat. Credem că România are o bucătărie extraordinară, care merită spusă cu grijă, cu respect şi cu gust”, povesteşte Amalia Stanciu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













