Bucureştiul şi marile oraşe din România ar trebui să repete decizia pe care Vancouverul a luat-o în 1968 – aceea de a refuza construirea de autostrăzi care traversează oraşul –, alternativa viabilă fiind un transport public performant, o infrastructură pentru biciclete şi cât mai multe spaţii verzi, susţine Charles Montgomery, autorul cărţii „Oraşul Fericit" şi unul dintre cei 100 cei mai influenţi urbanişti din lume, aflat în Iaşi ca invitat special al TILIA – Summitul Oraşelor din România, eveniment organizat de IULIUS prin Fundaţia IULIUS, în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Charles Montgomery spune că oraşul canadian, unde locuieşte, a refuzat modelul autostrăzilor urbane în urma unei mişcări cetăţeneşti care s-a opus construirii unei autostrăzi prin centrul oraşului, iar astăzi Vancouverul nu are autostrăzi în zona principală şi se bazează pe transport public, pe biciclete şi pe cartiere dense, pietonale şi pline de viaţă. „A fost o decizie inteligentă, luată în 1968, să spunem nu autostrăzilor urbane.

Urbanistul a fost de acord cu observaţia că oraşele din România trec astăzi prin perioada în care se aflau statele occidentale în anii '70, când investiseră masiv în autostrăzi urbane care au fost ulterior demontate. Soluţia, spune Charles Montgomery, este ca oraşele din România să sară peste această etapă, refuzând de la început un astfel de model. Urbanistul nu a vizitat niciodată Bucureştiul.

Printre exemplele europene oferite pentru oraşe de dimensiunea Iaşului se numără Houten, o suburbie a Amsterdamului construită integral pentru a prioritiza bicicletele, unde copiii şi vârstnicii se pot deplasa liber, nimeni nu este lovit de maşini, iar legătura cu oraşul este asigurată printr-un tren uşor. Un alt exemplu citat este oraşul german Tübingen, cu cartierul „French Quarter", construit după modelul Baugruppen – grupuri de oameni care îşi construiesc împreună propriile clădiri rezidenţiale, cu imobile mici de apartamente şi curţi comune, ceea ce creează o trecere graduală de la spaţiul privat la cel public. Viena, un oraş de cinci-şase ori mai mare decât Iaşul, este un alt reper european menţionat de urbanist.

Charles Montgomery consideră că relaţia dintre dezvoltatori şi administraţia locală este esenţială pentru transformarea oraşelor şi că primul pas îl reprezintă existenţa unui plan urban coerent, care să ghideze mobilitatea şi să conecteze cartierele pietonale. „Dezvoltatorii vor conduce acele planuri dacă vor avea certitudine din partea oraşului. Ceea ce vor dezvoltatorii cel mai mult este să ştie care este planul, nu să spere sau să speculeze pe terenuri ori să plătească un politician pentru a obţine ce vor", a spus Charles Montgomery.

În prezentarea sa susţinută la TILIA, intitulată „Ştiinţa oraşelor fericite şi bunăstarea oamenilor", Charles Montgomery argumentase anterior că „designul urban dictează comportamentul, iar oraşele pe care le construim astăzi ne pot apropia sau, dimpotrivă, ne pot izola", iar „atunci când punem maşinile în centrul oraşului, pierdem spaţiu, libertate şi, în cele din urmă, fericire". Urbanistul a dat drept exemple transformarea Times Square din New York, îndepărtarea maşinilor din jurul şcolilor din Paris şi ideea cartierelor fără parcări, ca modele prin care tehnologia şi mobilitatea alternativă pot recupera spaţiul urban pentru oameni.