CGS România iese "la vânătoare" de angajaţi. În ce oraş caută compania 500 de specialişti şi ce abilităţi le sunt necesare candidaţilor

Autor: Andra Stroe Postat la 16 mai 2023 357 afişări

CGS România iese "la vânătoare" de angajaţi. În ce oraş caută compania 500 de specialişti şi ce abilităţi le sunt necesare candidaţilor

Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieţei locale de business process outsourcing (BPO), are în plan recrutarea a circa 500 de noi specialişti pentru biroul din Constanţa, până la finalul anului. Compania vizează astfel dezvoltarea businessului şi pentru centrul de contact pe care îl deţine la malul mării.

„Centrul de suport din Constanţa a fost inaugurat în 2019, fiind cel de-al şaptelea hub CGS pe plan local. Încă de la lansare, acesta a avut performanţe peste medie şi, din acest motiv, businessul destinat acestui birou a crescut constant şi a generat, astfel, nevoia de a atrage noi talente. În acest moment, în hub-ul din Constanţa activează 200 de angajaţi, unii dintre ei remote”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager al CGS România.

Potrivit lui, zona Constanţa oferă companiei, în acest moment, posibilitatea de a angaja 500 de persoane până la final de an. Poziţiile deschise sunt atât pentru lucrul de la birou, cât şi remote. Noii angajaţi vor deservi proiecte similare cu cele pe care compania le operează deja în celelalte centre CGS România, din zona tehnică, de vânzări şi customer service, jucătorul anunţând „salarii şi beneficii peste media pieţei locale şi naţionale”.

În ceea ce priveşte profilul candidaţilor vizaţi, CGS România doreşte recrutarea de tineri care îşi doresc poziţii în cadrul cărora să performeze şi să aibă acces la un plan de carieră pe termen lung, cu posibilitatea de evoluţie. De asemenea, CGS vizează vorbitori de limba engleză, franceză, română şi turcă, cu abilităţi de negociere şi gestionare a relaţiei cu clienţii. „Dincolo de orice, suntem în căutarea unor colegi care să aibă dorinţa de a învăţa, de a se dezvolta, de a deprinde aptitudini noi”, a mai spus Vladimir Sterescu.

Conform declaraţiilor sale, printre poziţiile deschise pentru centrul de suport din Constanţa se numără cele de Consultant relaţii clienţi, Specialist Tehnic nivel 1 sau 2, sau Specialist vânzări.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
angajati,
constanta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.