Cele mai exotice locuri unde oricine poate sa muncească. Chiria este de 500 de dolari, iar preţul unei case cu vedere la ocean, mai mic decât al unui apartament cu trei camere în Bucureşti

Autor: Ioana Matei Postat la 01 ianuarie 2021 25239 afişări

Cele mai exotice locuri unde oricine poate sa muncească. Chiria este de 500 de dolari, iar preţul unei case cu vedere la ocean, mai mic decât al unui apartament cu trei camere în Bucureşti

Visaţi sa renunţati la locul de munca şi sa va mutaţi în paradis? Ei bine, nu sunteţi singurii. Exista însă şi câteva opţiuni pentru oamenii care încep sa se gândească din ce în ce mai mult la viitor, cu atât mai mult incat noul context permite mai multor tipuri de angajaţi sa lucreze remote. 

Potrivit celei de-a 30-a ediţii a Indexului global al Pensionarii, realizat de experţii de la International Living si publicat de platforma internationala Forbes, cele mai bune opţiuni când vine vorba despre costul vieţii şi de climatul blând sunt:

 

  1. Costa Rica - denumita “Elveţia Americii Centrale”, ca urmare a democraţiei paşnice aflate intr-o regiune în care  domina conflictele, este casa unei societati căreia ii pasa de oamenii săi, unui cost al vieţii accesibil, unor opţiuni imobiliare vaste, frumusetii naturale şi localnicilor prietenoşi. Majoritatea celor care vin aici se muta în capitala San Jose şi în împrejurimile din Valea Centrală, în timp ce alţii se îndreaptă spre plajele din Guanacaste. O singura persoana poate trai confortabil aici cu 1.615 dolari pe luna, în timp ce pentru un cuplu costul se ridica la 2.000 de dolari pe luna - acesta include închirierea unui apartament cu doua dormitoare, dotat cu aer condiţionat.
  2. Panama - apropierea oceanului, climatul blând şi clădirile uriaşe dezvoltate într-un mediu ferit de uragane sunt câteva dintre motivele pentru care fac ca aceasta destinaţie sa fie constant în acest top. Este şi una dintre cele mai bogate tari din regiune. Pensionado - o viza a pensionarilor de aici - le permite acestora accesul la numeroase discounturi, inclusiv 25% reducere la energia electrică, 50% reducere la bilete de film şi spectacole, 25% reducere la preţurile biletelor de avion, 20% reducere la medicamente, 25% reducere la mese la restaurant şi aşa mai departe. Locurile ideale pentru oamenii care se muta aici sunt capitala, Panama City, regiunea din Caraibe Bocas Del Toro, plajele din San Carlos, satul  Santa Fe şi oraşul crater El Valle. O singura persoana poate trai în Panama cu un cost cuprins între 1.590 de dolari şi 2.940 de dolari.
  3. Mexic - mai mult de un milion de americani şi jumatate de milion de canadieni numesc Mexicul drept casa lor fie tot anul, fie o parte din an (deseori iarna, pentru a scapa de vremea rece), ceea ce face ca Mexicul sa fie una dintre cele mai populare destinaţii pentru expaţi din lume. Fiindcă Mexicul este atât de mare, exista numeroase opţiuni pentru cei care vor sa se mute aici - atât la oraş, cât şi în mici sate sau oraşe cu plaje. În medie, o singura persoana poate trai aici cu 1.700 de dolari şi sa aibă o viaţă plina de tot ce isi doreşte; 2.000 de dolari este suficient pentru un cuplu. Aceste costuri sunt posibile datorită unui preţ scăzut al imobilelor, mâncării suficiente din pieţe şi restaurante, transportului ieftin,ingrijirii medicale ieftine sau opţiunilor ieftine sau gratuite de distracţie.
  4. Columbia - din ce în ce mai multi expaţi se muta aici pentru a începe o noua viaţă în aceasta ţară frumoasa - chiar şi pensionandu-se sau continuând sa câştige un salariu. Zilele negre ale Colmbiei au dispărut, iar acum, ţara înfloreşte. Sa te muţi aici este uşor - poţi intra în ţară cu un paşaport american, apoi sa îl extinzi cu 90 de zile. Apoi, vei putea obţine o viza de pensionare, care este relativ uşor de obţinut. Medellin este una dintre destinatiile pentru expaţi care creste cel mai repede, datorită unui climat perfect. O persoana singura poate trai aici cu în jur de 1.030 de dolari pe luna, în timp ce un cuplu poate trai în mai multe oraşe din Columbia cu 2.000 de dolari sau chiar mai putin. Costul vieţii este scăzut: spre exemplu, poţi închiria un apartament modern, cu sala de sport şi balcon, cu doar 500 de dolari, în Manizales, Columbia.
  5. Portugalia - Kilometri întregi de plaje, dealuri verzi, un sistem de sănătate bine pus la punct, un cost al vieţii redus şi siguranţă - sunt câteva dintre motivele pentru care din ce în ce mai multi expaţi sunt atraşi de Portugalia. Ei prefera capitala, Lisabona, al doilea cel mai mare oraş, Porto, dar şi zone rurale, precum Alentejo, unde sunt câmpuri întregi de flori sălbatice şi oraşe istorice. Costul vieţii pentru o persoana care vine aici este cuprins între 2.020 şi 3.430 de dolari, iar un cuplu poate trai, nu în condiţii foarte extravagante, cu în jur de 2.500 de dolari. Dacă vreţi sa trăiţi în Lisabona, Porto, Cascais sau Algarve, preţul poate urca pana la 3.000 de dolari.
  6. Ecuador - fie ca vrei sa trăieşti, sa ai o vacanta sau doar sa te relaxezi la Ecuador, aici vei găsi combinaţia perfecta de climat, cultura şi preţuri care iti vor face visurile sa se îndeplinească - spun reprezentanţii Internaţional Living. Multi dintre expaţii care vin aici aleg Quito, care are magazine, restaurante şi baruri chic ascunse printre clădirile istorice, dar şi Cuenca, un oraş modern aflat în centrul cultural al Ecuadorului. O singura persoana poate locui aici cu  1.210 - 1.525 de dolari pe luna, depinzând de localizare şi stilul de viaţă. Un cuplu poate cheltui între 1.650 - 1.825 dolari pe luna pentru a trai desent. Şi aici costul închirierii unui apartament cu doua dormitoare în oraşul Cuenca poate costa doar 500 de dolari pe luna. Preţul achiziţiei unei case pe Coasta Pacificului sau a unui apartament cu o panorama superba poate costa mai putin de 150.000 de dolari. Exista îngrijitori de case disponibili pentru doar 20 de dolari zilnic. În majoritatea locurilor se poate trai fără maşină, platind 30 de cenţi sau mai putin pentru autobuze şi între 2 dolari şi 5 dolari pentru drumuri cu taxiul.
  7. Malaysia - climatul tropical, plajele superbe, insulele şi junglele, oraşele efervescente, mâncarea cea mai buna din regiune, centrele comerciale şi cinemaurile sunt câteva dintre atracţiile care ii aduc pe expaţi aici. Un alt avantaj este ca limba engleză este prima limba neoficial, astfel ca nu este nevoie sa înveţi alta limba dacă doreşti sa te muţi aici. Majoritatea expaţilor trăiesc în Kuala Lumpur şi Penang şi sunt zboruri directe spre mai mult de 30 de tari diferite din ambele oraşe. O singura persoana poate trai uşor cu 1.705 dolari, iar pentru un cuplu, costul este de mai putin de 2.000 de dolari. Poţi închiria un apartament cu doua sau trei dormitoare cu 550 de dolari sau 650 de dolari pe luna. Dacă vrei sa trăieşti în lux, cu o panorama asupra oceanului, costul este cuprins între 750 şi 1.000 de dolari pe luna.
  8. Franţa - chiar dacă ţara tine pasul cu modernitatea, oamenii sunt atraşi aici mai ales de traditiile practicate în ţară - prânzuri lungi însoţite de vinuri sau picnicurile din vii, de pilda. Viaţă nu este niciodată grabita aici şi este acordată atenţie felului în care fiecare zi este trăită. Opţiunea mai costisitoare este data de oraşele mari ale Franţei - Paris, Lyon, dar exista în ţară câteva locuri mai ieftine, inclusiv în regiunea Normandia, Dordogne sau Occitania. Aix-en-Provence este un alt loc popular pentru expaţi, aflat în sudul Franţei. Alte zone fascinante sunt Bordeaux şi Burgundia, Valea Loarei şi plajele frumoase din apropierea Mediteranei. O singura persoana poate trai aici cu 1.959 de dolari pe luna, iar un cuplu, 2.083 de dolari. Economiile mari vin din zona de imobiliare - preţul unei case aici cu doua dormitoare şi o baie costa mai putin de 150.000 de dolari.
  9. Malta - aflata în inima Mediteranei, Malta îmbină gratia Europei de Sud cu câteva dintre cele mai bune calităţi ale vieţii din Europa, spun reprezentanţii Internaţional Living. Malta este aproape de Italia, de Tunisia, iar tari precum Grecia, Turcia, Israel, Egipt, Maroc, Spania, Franţa - sunt la un drum scurt cu feribotul distanta. Rezidenta permanenta este uşor de obţinut pentru câte un an întreg. Malta este formată din trei insule, inclusiv Malta (unde se afla şi capitala, Valetta), Gozo şi Comis. Sa locuieşti în oraşele malteze este mai scump decât în mediul rural, unde preţul chiriei este de doar 460 de dolari pe luna. Un cuplu parte trai bine aici cu 2.331 dolari pe luna. O maşină nu este neaparat necesară, transportul public fiind ieftin şi eficient - un abonament lunar costa doar 26 de dolari. 
  10.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apartament,
case,
costuri,
scadere,
chirie,
locuri,
cuplu,
mexic

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.