Cea mai ieftină benzinărie de pe Autostrada Soarelui. Şoferii pot economisi 6 lei la un plin de combustibil

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 28 iulie 2014 934 afişări

Cea mai ieftină benzinărie de pe Autostrada Soarelui. Şoferii pot economisi 6 lei la un plin de combustibil

Atunci când se face bugetul pentru vacanţa la mare, unul din elementele care trebuie luat în calcul este costul combustibilului pentru drum. Cei de la Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au realizat un studiu privind preţurile oferite de mai multe benzinării, pentru a determina cum se pot face economii pe litrul de combustibil.

Pe Autostrada Soarelui, cel mai mic preţ pe litrul de motorină îl oferă staţia Petrom, cu 7 bani mai puţin decât staţiile Rompetrol şi OMV. Acest lucru este valabil şi în cazul litrului de benzină 95, unde tot staţia Petrom are cel mai bun preţ.

Costul va fi însă mai mic dacă alimentarea se face înainte de intrarea pe autostradă; astfel, la alimentând cu motorină la staţia Petrom din sectorul 3 preţul va fi mai mic cu aproape 15 bani pe litru, iar în cazul staţiei MOL (aflate la ieşirea din Bucureşti către Autostrada Soarelui) economia va fi de 10-12 bani pe litru.

Staţia Petrom din Constanţa, de la ieşirea înspre Bucureşti, oferă aceeaşi diferenţă de preţ pe litrul de motorină, 13-14 bani.

Studiul, realizat în perioada 25-26 iunie 2014, face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor şi serviciilor comercializate pe piaţa românească, derulat de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cea-mai-ieftina-benzinarie-de-pe-autostrada-soarelui-soferii-pot-economisi-6-lei-la-un-plin-de-combustibil-12991447
12991447
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.