Ce vrea să facă Guvernul ca să nu mai piardă fonduri europene

Postat la 23 februarie 2014 60 afişări

Proiectele cu fonduri europene care se derulează în prezent, dar care riscă să nu poată fi finalizate până la sfârşitul lui 2015, vor fi împărţite în faze de implementare, aşa încât solicitarea decontării cheltuielilor elibilile făcute până în 2015 să se poată face din fondurile alocate pentru exerciţiul bugetar 2007-2013.

Ce vrea să facă Guvernul ca să nu mai piardă fonduri europene

Sumele care vor fi cheltuite ulterior vor fi solicitate din fondurile alocate de UE pentru exerciţiul bugetar 2014-2020.

Potrivit Ministerului Fondurilor Europene, Guvernul lucrează la aplicarea acestei soluţii, cuplată cu o a doua - identificarea proiectelor finanţate tot din bani publici (dar din alte surse decât fondurile UE), care au fost deja realizate sau care pot fi finalizate până la sfârşitul anului 2015, pentru a solicita decontarea acestora din fondurile UE pentru 2007-2013.

"Cele două soluţii, aplicate concomitent, vor asigura atât utilizarea optimă a fondurilor UE alocate pentru actuala perioadă de programare, realizarea de economii la bugetul de stat, dar şi atragerea fondurilor alocate pentru perioada 2014-2020 încă din primul an al exerciţiului financiar multianual", apreciază MEF, care precizează că ambele soluţii respectă reglementările europene.

MEF aminteşte că rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a crescut de la 8,53% la începutul lunii mai 2013 la aproximativ 34% în prezent. În 2013, România a încasat peste 2,88 miliarde de euro de la Comisia Europeană, comparativ cu 2,2 miliarde de euro în toţi anii din perioada 2007-2013. Au fost transmise documentele pentru decontarea a peste 3,56 miliarde de euro, faţă de 2,86 miliarde de euro în perioada 2007-2013.

La 20 februarie, România a încasat peste 830 milioane de euro de la CE, sumă mai mare decât cea încasată în oricare dintre anii 2009, 2010 şi 2011, în condiţiile în care România nu a încasat niciun euro din fondurile alocate în anii 2007 şi 2008.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-vrea-sa-faca-guvernul-ca-sa-nu-mai-piarda-fonduri-europene-12133022
12133022
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.