Cătălin Profir, CEO Encorsa: Mă consider un artist în primul rând

Postat la 31 iulie 2023 131 afişări

Cătălin Profir, CEO Encorsa: Mă consider un artist în primul rând

În clasa a X-a, după ce a studiat pianul timp de 12 ani, Cătălin Profir s-a îndrăgostit de informatică. „Viaţa mea de antreprenor a început în judeţul Vrancea, în 2006, după ce am vrut să mă angajez la un magazin de calculatoare şi am fost refuzat.” S-a alăturat companiei Encorsa în 2019. „Venirea mea aici a reprezentat pentru mine asumarea rolului de lider, după ce, vreme de mai mulţi ani, am învăţat de la alţi maeştri arta jocului.” În prezent, spune Cătălin Profir, „progresăm accelerat pe partea de intelligent document processing (IDP), printr-un parteneriat cu un start-up tehnologic, împreună cu care implementăm câteva proiecte pe zona de insurance”. Encorsa a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 4,15 milioane lei, faţă de 2,95 milioane de lei în 2021. În acelaşi interval de timp, profitul a crescut de peste două ori, de la cca 221.000 lei la cca 569.000 lei.

Ce hobby aveţi şi cât timp îi dedicaţi? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

Mă consider un artist în primul rând. În clasa a X-a, după 12 ani de studiat pianul, m-am îndrăgostit de informatică şi, de atunci, tot ceea ce am făcut a avut legătură cu această industrie. Am fost cucerit de domeniu nu doar din punctul de vedere al curiozităţii pentru tehnologie, dar şi de filosofia pe care internetul o emana la acel moment. Era un „ciberspaţiu” în care puteai să oferi ceva cuiva, fără ca tu să rămâi cu mai puţin, o lume a libertăţii de exprimare. Îmi amintesc din acea perioadă de două filme care mi-au completat viziunea în acest sens – „The Thirteenth Floor” şi „Vanilla Sky”. Studiam cu atenţie „Al treilea val”, „Şocul viitorului” de Alvin Toffler, iar mai târziu „How to Create a Mind” a lui Ray Kurzweil şi toate articolele sale despre „Singularitate”.

În continuare, pasiunea mea principală este să citesc, să ascult podcasturi despre cum am putea, cu ajutorul tehnologiei, să facem designul unei lumi mai bune şi petrec în această zonă aproape tot timpul care îmi rămâne în afara businessului. Mă refer aici la câteva dileme pe care le avem de rezolvat în viitorul apropiat: cum va influenţa societatea noastră prelungirea vieţii prin intermediul tehnologiei, cum să preţuim ceea ce este specific uman în raport cu capacitatea imensă de procesare a informaţiilor pe care o aduce inteligenţa artificială sau cum să păstrăm echilibrul dintre libertate şi securitate. Cred că este de datoria celor preocupaţi de aceste dileme să vină cu sugestii de „life design” şi chiar „society design” şi să ne luăm în stăpânire rolul de creatori.

Ce corespondenţe există între acest hobby / sport şi afaceri?

Din pasiunea pentru tehnologie s-au născut şi toate companiile pe care le-am fondat până acum. În ceea ce priveşte Encorsa, am dorit să contribui la simplificarea vieţii oamenilor din business în mod concret cu ajutorul tehnologiei. Prin automatizarea proceselor, punem la treabă roboţeii software şi algoritmi de inteligenţă artificială pentru a pune cât mai mult pe pilot automat aceste task-uri redundante, plictisitoare şi care nu mai au sens pentru dezvoltarea „angajaţilor umani”.

Din pasiunea pentru pian, am rămas cu disciplina de a mă concentra în prezent în anumite momente cheie, bazându-mă pe automatismele create în prealabil prin disciplină. Consider că, şi în business, poţi avea libertatea de a „interpreta” anumite momente dacă înainte de toate cunoşti care sunt regulile şi stăpâneşti bine abilităţile de bază. 

Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

Cred că de fapt oamenii se împart între business şi pasiuni doar în mod aparent, în spate fiind un cocktail de motivaţii şi curiozităţi pe care le poţi împleti într-un mod armonios. De asemenea, a aborda lucrurile trandisciplinar te ajută foarte mult să gândeşti deschis şi să abordezi şi provocările de business din mai multe perspective.

Ce beneficii are hobby-ul pentru dvs.?

Pentru mine, hobby-ul despre filozofia implicaţiilor, pe care tehnologia le aduce, mi-a adus „substanţă” în a interpreta trendurile mari, un lucru foarte important pentru a mă putea orienta în lumea complexă în care am ajuns să trăim. Bineînţeles, căutând să înţeleg permanent lucrurile mai profund, îmi generez motivaţia pentru a trece peste momentele dificile.

Există regulile aplicabile în hobby şi în afaceri? Dacă da, care?

Cu siguranţă, aş aminti doar câteva: curiozitatea face minuni, abilităţile sunt direct proporţionale cu timpul investit şi, aşa cum am spus şi mai sus, înainte să improvizezi, cred că trebuie să cunoşti mai întâi regulile de bază.

Care sunt regulile obligatorii în sport / hobby şi afaceri?

Nu am practicat un sport în mod activ în afara de igiena de bază în ceea ce priveşte un fitness pentru sănătate. Extrapolând, cred că, atât în ceea ce priveşte hobby-urile, cât şi în afaceri, este important procesul şi să cunoşti motivul pentru care depui un anumit efort, mai mult decât căutarea dopaminei la fiecare pas.

Ce tip de sport / hobby nu aţi practica niciodată? De ce?

Cât timp nu afectează libertatea altor oameni, nu am niciun tabu în privinţa oricărui hobby şi nu judec pe nimeni, indiferent cât de ciudată ar fi acea activitate. Bineînţeles, aş încerca să înţeleg resorturile psihologice pentru care cineva este pasionat de un lucru sau altul.   


PREFERINŢE:

CUVÂNT: Autenticitate

CARTE: Homo deus. Scurta istorie a viitorului - Yuval Noah Harari

PERSONALITATE: Mark Manson

SPORTIV: Gheorghe Hagi

TIP DE VACANŢĂ: Experienţială, mix cultural.

DESTINAŢIE DE VACANŢĂ: Madeira


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.